
Clubul Sportiv Municipal din cadrul Primăriei Târgu Jiu nu mai are spații pentru antrenamentul sportivilor. CSM a ajuns la peste 1.200 de sportivi înregistrați la toate secțiile, inclusiv echipele de copii și juniori.
Este un număr de sportivi la care nimeni nu se aștepta în urmă cu 4 – 5 ani. Astfel, antrenamentele au ajuns să se desfășoare și în alte 2-3 săli de la instituții de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu, dat fiind faptul că Sala Sportului este ocupată de echipele de seniori și de organizarea meciurilor de handbal sau de baschet.
Probleme sunt și cu terenurile pentru fotbal, mai ales că a fost înființată și echipa de seniori care va evolua în Liga a 4-a și care are o bază de selecție de peste 100 de jucători.
Robert Bălăeț, directorul CSM Târgu Jiu, a declarat că își dorește încă o sală de sport proprie, folosită numai de Club, precum și o bază sportivă generoasă care să fie construită undeva la marginea orașului pentru a nu se mai produce aglomerație în zona Stadionului Municipal, când se vine la antrenamente.




