Cei 300 de metri de drum de la Vladimir au fost reabilitați de persoane angajate la negru sau s-au asfaltat de la sine. Altfel nu se explică faptul că firma din Târgu Jiu care a câștigat lucrarea la un preț exorbitant a reușit să termine investiția fără să aibă angajați declarați. DUMITERRA TOPCAD SRL a executat lucrarea prost, asta nu este un lucru necunoscut, dar a încasat banii întregi pe investiția a cărei realizare lasă mult de dorit. De altfel, lucrarea nu fost încă recepționată.
Cer este, că la momentul realizării drumului, firma în cauză folosea curentul primăriei pentru o betonieră de mici dimensiuni folosită la modernizarea drumului.
Artera a fost îngustată în fața locuinței fratelui primarului de Vladimir, pentru a o lăți puțin mai departe, în avantajul rudei edilului local. În fața postului de poliție, firma a introdus niște tuburi pentru scurgerea apelor pluviale, dar și acestea au fost instalate prost, unul fiind spart deja.
Din păcate, autoritățile competente dorm legat de neregulile cu bani publici de la Vladimir.