Dezvăluiri

O lună de la CRIMA de la Baia de Fier! SURSE: Criminalul, bolnav INCURABIL!

A trecut o lună de zile de la abominabila crimă de la Baia de Fier și pare că s-a așternut tăcerea totală, în legătură cu acest caz. Mai exact, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru faptul că, deși s-a sunat de trei ori la apelul de urgență 112, niciun echipaj de poliție nu a intervenit nici la locul crimei și nici pentru a-l opri pe autorul omorului pe traseul Baia de Fier - Tg-Jiu, deși avea cadavrul tinerei ucise în mașină. Corpul de Control al IGPR nu a dat publicității concluziile verificărilor de la IPJ Gorj, însă lucrurile sunt clare, atâta vreme cât niciun șef nu a fost destituit. Mai mult, nici măcar pe portalul instanțelor de judecată nu se găsește dosarul privind luarea măsurilor preventive, în cazul autorului infracțiunii de omor, așa că nu se știe dacă i-a fost prelungit sau nu arestul preventiv. Ultimele informații, venite pe surse, dau însă ca cert un diagnostic cumplit pentru tânărul de 20 de ani care și-a ucis fosta iubită: HIV!

Lipsa de reacție a autorităților în cazul crimei de la Baia de Fier, care a avut loc în noaptea de 14/15 iulie, când Raimond Călin Căldăraru, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Bengești, a ucis-o, cu mai multe lovituri de cuțit, pe fosta sa iubită, Denisa Ionela Martin, o fată de 19 ani, din localitate, scoate în evidență un lucru de-a dreptul terifiant: în Gorj, nimeni nu e tras la răspundere, nici măcar în cazul unui omor.

A doua zi după crima care a cutremurat tot județul a apărut, pe surse, informația că la Gorj a descins Corpul de Control al MAI. Oficial, în control au fost cei din structura IGPR, obișnuiți cu locurile pitorești și delicatesele culinare ale Gorjului, așa că, concluziile raportului de control n-au fost date publicității. Deși erau vehiculate unele destituiri, începând cu șeful Postului de Poliție Baia de Fier, șeful Poliției Oraș Novaci și până la șeful Serviciului de Ordine Publică din IPJ sau chiar la vârful poliției gorjene, nimeni nu a fost clintit din funcție.
În aceste condiții, faptul că tânăra a depus plângere la poliție, împotriva fostului iubit, înainte cu o lună de a fi ucisă de acesta, iar dinamica omorului a fost descrisă în trei apeluri la 112 și, totuși, tânărul a reușit să parcurgă 51 de km, până la Tg-Jiu fără să fie oprit de vreun echipaj de poliție, pare ceva neieșit din comun.

Nici la Tribunalul Gorj lucrurile nu sunt în regulă. Nici pe data de 16 iulie, atunci când procurorii au solicitat arestarea criminalului pentru 30 de zile, și nici la expirarea acestora, portalul instanței de judecată nu a fost actualizat, astfel încât nu apare niciun dosar și, implicit, nicio decizie a judecătorilor privind luarea măsurii arestului preventiv, în acest caz. Astfel că, deocamdată, nu există date oficiale în legătură cu prelungirea măsurii arestului.

Potrivit unor surse, expertiza psihiatrică în acest caz relevă faptul că tânărul acuzat de crimă a avut discernământ în momentul comiterii omorului. Sursele citate susțin însă că analizele medicale ale tânărului au evidențiat un diagnostic cumplit pentru acesta: este infectat cu virusul imunodeficienței dobândite (HIV)!

Constantin Marcu

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *