Colegii de muncă și familiile au organizat pomenirea în locul în care a avut loc teribilul accident, în care trei oameni au murit, iar alți zece lucrători au fost răniți, după ce o tanchetă care-i transporta de la locul de muncă s-a răsturnat, iar mai multe tuburi de oxigen și alte piese care se aflau în același mijloc de transport a căzut peste ei.
La comemorare venit și fratele uneia dintre victime. „Este foarte greu. Nu poți să spui că poți să treci peste un asemenea eveniment. Din păcate, venim aici să aprindem o lumânare unde au murit cu toții. Au venit și cei care se aflau împreună cu fratele meu. Toși au venit să aprindă o lumânare unde au murit în condiții inumane. Nu s-au schimbat condițiile de muncă. Văd că au amenajat drumul“, a spus acesta.
Un preot a venit și a susținut o slujbă religioasă în mijlocul carierei miniere, pentru sfințirea produselor care au fost oferite pentru pomenirea celor decedați.
Pe data de 17 ianuarie 2023, o tanchetă care-i transporta pe muncitori în interiorul carierei miniere s-a răsturnat. Dragos Pîrjol (29 de ani), Costi Negoiță (38 de ani) și Gheorghe Vîlceanu (48 de ani) și-au pierdut viața.