Eveniment

Pieton mort într-un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Urdari, a murit, duminică seara, după ce a fost lovit de o maşină, în localitate. Din primele cercetări a reieșit că evenimentul rutier s-ar fi produs după ce pietonul ar fi traversar neregulamentar. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Urdari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 Urdari, din direcția comunei Urdari către orașul Turceni, a acroșat un bărbat de 69 de ani, din comuna Urdari, care ar fi traversat strada neregulamentar. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Aceștia continuă cercetările pentru a stabili exact locul prin care a traversat bărbatul atunci când a fost lovit de maşină.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *