Izolații din Târgu-Jiu, peste o sută la nivelul municipiului(dacă nu mai mulți), au fost puși pe mămăligă de autoritățile locale care nu le pot asigura pâinea pentru cele 14 zile de autoizolare pentru Coronavirus. O arată doi tineri din oraș care au primit, ieri, primele alimente după trei zile de izolare la domiciliu. Tinerii nu au mai primit mâncare gătită în valoare de 100 de lei, ci hrană rece ce necesită preparare, în cuantum de 30 de lei de persoană. Pentru trei zile, cei doi ar fi trebuit să primească produse în valoare de 180 de lei, iar hrana primită se apropie de sumă, dar lipsește pâinea, făina albă sau drojdia.
În schimb, cei doi au primit un sac de cartofi, două pungi de făină de mălai, 4 pateuri, 2 cutii de mazăre, o bucată de brânză, o cutie de brânză topită, 12 pulpe, o bucată de salam, două borcane de fasole verde, două sticle de ulei, portocale un kilogram, 4 lămâi și un cozonac.
,,Nu ni s-a spus dacă mai primit altceva ori când. Singura problemă este pâinea. Nu avem nici cu ce face pâine în casă dar facem mămăligă. Vom vedea ce facem, bine că am primit și atât, ne pierdusem speranța după câte telefoane am dat”, a spus unul dintre izolații din municipiu.
2901 de gorjeni se aflau în autoizolare la domiciliu, ieri, și 216 în carantină, potrivit DSP Gorj.