Dezvăluiri

Primarul Nioață și fiica sa, CONDAMNAȚI pentru fraudarea fondurilor europene și obligați să returneze 177.000 de lei. Funcționarii AFIR, ACHITAȚI!

Magistrații Tribunalului Gorj au hotărât, joi, condamnarea primarului comunei Bumbești-Pițic, Michy Nioață și a fiicei acestuia, Alina Adnana Mariana Doboș, la pedepse de 2 ani și 3 luni, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru fraudarea bugetului general al Uniunii Europene. Judecătorii i-au aplicat primarului și o pedeapsă complementară prin care i-au interzis să fie ales sau să dețină funcții publice timp de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii. Nioață și fiica sa au fost oblicați să returneze cei 177.000 de lei primiți ilegal de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Instanța a decis achitarea celor doi funcționari de la AFIR, trimiși în judecată ca și complici ai primarului Nioață.

Primarul comunei Bumbești Pițic, Michy Nioață și fiica sa, Alina Adnana Mariana Doboș, au fost trimiși în judecată de către DNA, în decembrie 2017, fiind acuzați că, în perioada 2012-2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, fiica primarului a folosit, în relația cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (A.P.D.R.P.), mai multe documente false în care a atestat aspecte nereale, pentru a îndeplini condițiile minime necesare primirii sprijinului financiar, printre care și aceea de a fi membru al unei familii de fermieri, precum și condiția de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puțin 12 luni înaintea instalării ei pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole. Procurorii anticorupție au menționat în actul de inculpare că o parte din acele documente au fost furnizate chiar de către tatăl său, Michy Nioață, în calitate de primar. În același context, fiica lui Nioață a beneficiat și de sprijinul funcționarilor Gogelescu Valeriu și Zdrăilă Monica care îndeplineau atribuții de verificare a documentelor și a locațiilor unde erau implementate investițiile, în sensul că aceștia, în calitate de experți în cadrul A.P.D.R.P. – Oficiul Județean Gorj – Serviciul Verificare Cereri Finanțare, au atestat în mod nereal situația constatată pe teren, diferită față de cea prezentată în cererea de finanțare și în alte documente justificative, printre care și Planul de afaceri al solicitantului de fonduri europene Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana.

”Ca urmare a acestor demersuri infracționale, inculpata Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 177.780 lei (106.668 lei aferenți tranșei I și 71.112 lei afereți tranșei a II-a), sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă A.P.D.R.P.) s-a constituit parte civilă în cauză”, se menționa în rechizitoriu.
Mai concret, fiica primarului a accesat fonduri europene pentru o fermă de vaci inexistentă.

După doi ani și jumătate…

… Tribunalul Gorj a decis, joi, condamnarea fiicei primarului Michy Nioață, Alina Adnana Mariana Doboș, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. Judecătorii au decis să o oblige pe aceasta la o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la primăria Bumbeşti Piţic sau la şcoala Gimnazială Bumbeşti Piţic.

Judecătorii au hotărât, de asemenea, condamnarea primarului Michy Nioaţă la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea aceleiași fapte penale. Magistrații i-au aplicat lui Nioață 9 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, pedeapsa finală fiind de 2 ani și 3 luni, fiind dispusă suspendarea executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani.
Mai mult, primarul s-a ales și cu o pedeapsă complementară, în sensul în care, timp de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii are interzise mai multe drepturi, printre care acela de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii.
Prin aceeași sentință Michy Nioață este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Bumbeşti Piţic, adică la instituția pe care o conduce acum, sau la Şcoala Gimnazială Bumbeşti Piţic.
Instanța a dispus achitarea angajaților AFIR Gorj Monica Zdrăilă, Valeriu Gogelescu, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.
Magistrații i-au obligat pe primar și fiica acestuia la plata sumei de 177.780 lei, cu dobânzi şi penalităţi către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia pentru Finanţarea Investiţilori Rurale și au menținut măsurile asiguratorii ale sechestrului, dispuse prin ordonanţă de către procurori, asupra a șapte terenuri și o casă aparţinând fiicei primarului, toate în valoare de 53.300 lei, precum și asupra sumei de 73.998 de lei depusă la CEC Bank.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. ”… în perioada 2012-2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri,” … în anul 2012 a ajuns primar, iar înainte a fost vicele unui alt intelectual localizat șubred.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *