
Firma pusă la zid are contract de modernizarea a rețelelor de utilități cu societatea Aparegio. Constructorul nu respectă, însă termenii contractuali și nu face nimic pentru a duce lucrările la bun sfârșit în cele mai bune condiții, acuză Marcel Romanescu. Străzile Tismana, Slobozia, Prelungirea Panduri și Hidrocentralei au fost dărâmate și lăsate de izbeliște.
“Singura noastră mare problemă este relația contractuală pe care o are Aparegio cu cel care a câștigat licitația pe partea de nord-vest, în care vedem exact ce lucrări de mântuială face și pe cartierul Tismana și pe Slobozia și pe prelungirea Panduri. Doamne ferește ca în viața ta să ai parte de astfel de constructori, pentru că, astăzi, din păcate, primăria are de suferit și nu neapărat primăria, ca entitate, ci cetățenii municipiului Târgu Jiu, determinați de faptul că un constructor nu respectă termenii contractuali și nu face nimic în așa fel încât să-și ducă lucrările la bun sfârșit în cele mai bune condiții.Ce să mai contești? Contractul este realizat cu societatea Aparegio, poate fi reziliat, poate fi amendat acel contract, dar doar de către cei care au semnat acel contract, cu societatea care execută aceste lucrări. Pleacă de pe o zi pe altă subcontractanți, pentru că în condițiile în care nu sunt plătiți, este clar că nu rămân pe lucrări, indiferent cât și-ar dori constructorul sau societatea Aparegio. Asta este cea mai mare problemă. Și sunt și sunt zone în care lucrările rămân. La momentul ăsta sunt blocate. Pe multe zone, mai mult decât atât, autoritatea publică locală nu și-a mai dat acordul pe nicio stradă, până în momentul în care nu se refac aceste străzi”, a conchis edilul.




