Dezvăluiri

PROBLEME cu aplicarea legii de reducere a vârstei de pensionare în minerit? Ce spune un DEPUTAT PSD

Deputatul PSD, Mihai Weber, spune că dacă deputații USR ar fi fost de acord cu amendamentele aduse de parlamentarul social-democrat Adrian Solomon la legea privind pensionarea anticipată, ar fi fost “eliminate orice eventuale intervenții asupra actului normativ”.

Legea de reducere a vârstei de pensionare la 52 de ani a fost votată, săptămâna trecută, în Camera Deputaților. Actul normativ urmează să ajungă pe masa președintelui României, Klaus Iohannis, pentru promulgare. Legea a fost criticată chiar de fostul șef al Comisiei de Muncă. Deputatul PSD Adrian Solomon a spus că este o păcăleală. “Ceea ce reclam eu aici este incapacitatea colegilor de la USR de a pricepe că legea este incompletă, că mai are nevoie de un articol, și anume cel privind asimilarea perioadei de dinainte de 2001 și de după cu grupa specială. Forma în care a ieșit de la comisie textul de lege care se regăsește în raport este un text care se va aplica peste 25 de ani. În aceste condiții, nu faceți decât să îi păcăliți pe oameni”, a spus deputatul social-democrat. Mihai Weber spune că dacă deputații USR-PLUS nu s-ar fi opus amendamentelor fostului șef al Comisiei de Muncă, ar fi fost “eliminate orice eventuale intervenții asupra actului normativ”. “ Solomon a venit în Comisia de Muncă cu amendamentele. A spus în acel moment că trebuie ținut cont de ele, pentru că astfel ar fi fost eliminate, din start, orice fel de intervenții asupra legii. Acele amendamente nu au fost susținute de celelalte grupuri parlamentare. Omul și-a susținut amendamentele și în plenul Camerei Deputaților. Cei de la USR nu au vrut să îmbrățișeze acele amendamente. Nu știu care au fost motivele. Atunci, am zis să câștigăm o bătălie de etapă, să trecem legea la vot fără acele amendamente, să ajungă să fie promulgată de președintele României, urmând ca, după promulgare, să se lucreze la norme de aplicare”, a conchis deputatul Mihai Weber.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *