Actualitate

PROMISIUNI pentru zona montană Rânca

Liderul Uniunii Salvați România Gorj, Radu Miruță, candidat la alegerile locale pentru un mandat de consilier județean, vrea ca Rânca să devină baza celui mai mare domeniu schiabil din România.

USR Gorj anunță că va milita în Consiliul Județean Gorj, după alegerile locale din 27 septembrie, pentru rezolvarea problemelor birocratice din zona Rânca și va propune o asociere cu CJ Vâlcea pentru realizarea celui mai mare domeniu schiabil din România, Rânca-Vidra. “E o oportunitate extrem de mare pentru județ. În România sunt puține zone în care se pot face astfel de lucruri. La Rânca s-au făcut cel mai multe investiții private din Gorj după 1989. Lucrurile sunt plafonate dacă nu se va face un astfel de proiect”, spune liderul USR Gorj. Radu Miruță este politicianul care s-a remarcat, în ultimii ani, prin abordarea diverselor probleme din zona montană Rânca. Liderul USR Gorj spune că nu a vrut să arate neapărat cu degetul spre cei vinovați ci să atragă atenția că s-au făcut investiții, cum este cea de canalizare, în care s-au investit bani europeni, care nu funcționează la parametri normali. Radu Miruță candidează în alegerile din 27 septembrie pentru un post de consilier județean pe listele USR-Plus.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button