Dezvăluiri

Promovări „cu dedicație”, la DGASPC! Cum se ajunge inspector, din magaziner și psiholog, din infirmieră, fără concurs!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj organizează, peste o săptămână, examene de promovare în grade / trepte profesionale imediat superioare sau funcție pentru mai mulți salariați ai instituției, lucru absolut normal, numai că, sub masca acestei aparente normalități există și promovări ”preparate”, în posturi care ar trebui scoase la concurs. Aceste așa zise promovări au devenit, în decursul ultimilor ani, o practică la DGASPC, astfel că, s-a ajuns în situația paradoxală ca un magaziner să ajungă inspector sau o infirmieră să devină psiholog.

Pe 15 iunie, DGASPC Gorj organizează examene pentru ca angajații care îndeplinesc condițiile, să poată avansa în gradul profesional imediat superior. Astfel că, în mod firesc, un educator va fi promovat, în urma examenului, în educator principal sau un asistent social, în asistent social principal, ori un simplu muncitor calificat III (fochist), în muncitor calificat II și exemplele pot continua.

Numai că, printre aceste avansări prevăzute de legislație, există și unele preparate, pentru care aceeași legislație e interpretată în favoarea unor privilegiați, deși, în mod normal, posturile în care aceștia sunt promovați ar trebui ocupate prin concurs la care să aibă acces nu numai angajați ai instituției, ci și persoane din afara acesteia, care îndeplinesc condițiile necesare ocupării acelor posturi.

Tertipul folosit pentru a nu scoate acele posturi la concurs este ”promovarea într-o funcție de execuție vacantă”, sintagmă acoperită de lege.

Elisabeta Zisu-Corobea, al cărui soț, Gheorghe-Zisu Corobea a fost șef centru în cadrul DGASPC și președinte al Asociației pentru Incluziune și Dezvoltare Socială Gorj, un ONG creat pe banii instituției, și cu obiect de activitate similar cu al acesteia, din care mai mulți șefi din DGASPC au sifonat bani, va deveni, din magaziner, în urma examenului, evident, inspector de specialitate gradul II, la Complexul pentru servicii comunitare pentru copilul în dificultate Tg-Jiu.

La aceeași structură din cadrul DGASPC, va fi promovată psiholog stagiar la Centrul de zi Pestalozzi, Elena Loredana Sandu. Aceasta ocupă, în prezent postul de educator și nu va avansa ca educator principal, precum colegele sale, ci pe un post vacant de psiholog care trebuia scos la concurs. Elena Loredana Sandu este nora fostei directoare economice a DGASPC, Elisaveta Sandu, în prezent auditor în cadrul Consiliului Județean Gorj. Și la concursul pentru ocuparea postului de educator, organizat în 2014, au existat suspiciuni de fraudă, în contextul în care, contracandidata acesteia a fost notată cu 3 la interviu, după ce luase 9 la proba scrisă.

Curios este că DGASPC Gorj a scos la concurs alte trei posturi de psiholog, pe data de 17 iunie a.c, mai puțin acest post rezervat pentru Elena Loredana Sandu.

Lista poate continua cu Loredana Floarea Voicu, angajată la Casa de tip familial Scoarța, care va promova din educator, atenție!, pe postul de asistent medical. Trebuie spus că, în iulie 2019 angajata DGASPC a mai avut parte de o ”trambulină” identică, adică din infirmieră a ajuns educator, pe baza unui examen.

Și la Complexul de recuperare pentru copii cu dizabilități Tg-Jiu se va opera o avansare, în același mod: din infirmieră, în psiholog practicant.
În schimb, alți funcționari au fost retrogradați în funcții și sunt afectați la salariu, pentru a li se face loc pilelor.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *