Conducerea Casei de Pensii Gorj a anunțat că nu se vor recalcula pensiile pe Legea nr.197/2021, pentru că șefii Casei Naționale nu au trimis indicații în acest sens. Pentru ca foștii angajați ai Complexului Energetic Oltenia să poată beneficia de acest drept ar fi nevoie de o modificare legislativă. Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, spune că, în acest moment, ar exista cinci propuneri de modificare a legislației în vigoare pentru rezolvarea acestei probleme. Liderul liberalilor gorjeni propune ca toți factorii politici și liderii sindicali să se așeze la aceeași masă pentru a susține o singură modificare a legislației. “ În momentul de față, toată lumea indică faptul că este nevoie de o modificare a legislației în vigoare. Eu am vorbit cu liderii de sindicat și cu protestatarii în ultima perioadă. Le-am spus că sunt la dispoziția dumnealor. Eu susțin o inițiativă pe care o propunem cu toții. În momentul de față, sunt cinci propuneri diferite de modificare. Nu mai știm pe care să le facem. Le-am propus să ne așezăm cu toții la masă și să susținem cu toții un model de modificare a legislației. Pentru că, altfel, vom ajunge din nou într-o situație în care fiecare dă vina unul pe celălalt. Este important că există o preocupare, există discuții și este pusă pe agenda parlamentară și guvernamentală această problemă. Cred că ține de noi, de toți politicienii din județul Gorj, de liderii de sindicat, de oamenii de la Complexul Energetic Oltenia să avem în continuare o acțiune și un mod de raportare pentru a merge și mai departe. În momentul de față, marea problemă este că cei aflați în pensie nu beneficiază de recalculare pe Legea nr.197. În plus, cei care ies acum din activitate ies cu pensie mai mica decât dacă ar fi beneficiari și ai celorlalte drepturi”, a precizat Ion Iordache.
0 800