Dezvăluiri

Reducerea vârstei de pensionare. Lider: Solicităm strămutarea proceselor de la Craiova

Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, vrea să solicite Înaltei Curți de Casație și Justiție strămutarea proceselor pe Legea nr.197/2021 de la Curtea de Apel Craiova.

Tot mai mulți membri ai Sindicatului Energia Rovinari sunt citați la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procesul cu Casa de Pensii Gorj pentru aplicarea Legii nr.197/2021, de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare. Primul membru a fost citat pe 23 noiembrie la ÎCCJ. Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, spune că, vineri, au mai primit citații și alți membrii. “ Avem citație primită și pe sindicat, nu numai pe fiecare membru în parte. Solicităm Înaltei Curți să strămute procesele de la Craiova în alte zone și să dea o soluție de uniformizare a sentinței ”, afirmă liderul sindical. Constantin Mitrescu este convins că Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga Ministerul Muncii și Casa de Pensii să aplice și la Gorj Legea nr.197/2021. “ În momentul în care se va pronunța Înalta Curte, Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii se vor conforma deciziei. În aceste condiții, membrii Sindicatului Energia Rovinari care au intentat procese își vor recupera drepturile începând cu data în care au introdus acțiunile în instanță, adică din ultimele aproximativ 10 luni. Eu mă gândesc că decizia Înaltei Curți va fi favorabilă, pentru că altfel nu aș fi făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a câștiga aceste procese. Mă înverșunează și mai mult să lupt până la capăt în justiție faptul că în toată țara se dau decizii favorabile, mai puțin la Craiova și Târgu-Jiu”, a mai declarat Constantin Mirescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *