Mii de mineri și energeticieni ar putea beneficia, în acest an, de actul normativ care le permite pensionarea la 52 de ani, după 25 de ani lucrați în producție și 30 de ani vechime. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunțat că va simplifica procedura de eliberare a adeverințelor necesare angajaților pentru a depune dosarele de pensionare. Senatorul Ion Iordache spune că și premierul Nicolae Ciucă a promis, la sfârșitul lunii aprilie, când a venit la Gorj, că Legea nr.197 se va aplica. “Cu siguranță, se va aplica. Eu am spus că e o chestiune de timp. Să avem răbdare, că lucrurile se vor întâmpla. Am avut o preocupare constantă și permanentă pentru a urmări și a impulsiona să se ajungă la a fi aplicată legea în spiritul ei și, acum două săptămâni, când a fost și primul ministru în județ, a spus că da, se va aplica și și-a luat și angajamentul că va face toate demersurile pentru a grăbi acest lucru și acum vedem că se întâmplă. Sunt convins că vor veni inclusiv specialiști să lucreze în companie. Am fost cel care a spus primul că, din punctul meu de vedere, pensionarea, pentru județ și ieșirea a cât mai multor oameni la pensie, înseamnă un buget al județului nostru mărit, iar acei oameni pot să primească o ofertă din partea companiei să și lucreze în același timp”, a precizat Ion Iordache.
0 1.001