Ultima oră

Reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție provizoriu

La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani, din comuna Isverna, Județul Mehedinți, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Din cercetări, polițiștii au stabilit ca la data de 12 mai a.c., în jurul orei 20:30, acesta, în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa de 63 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ulterior fața de acesta fiind emis de către polițiști un ordin de protecție provizoriu.

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 06:20, bărbatul nu a respectat măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu și s-a deplasat la locuița femeii, deși avea cunoștință că prin măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu, trebuia să păstreze o distanță de 100 de metri față de aceasta.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului, sub supravegherea unității de parchet competente.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *