Dezvăluiri

Să ne râdem! Au cerut întâlnire cu premierul Ciucă și i-a primit ministrul Energiei!

E euforie în presa locală, după întâlnirea liderilor federațiilor sindicale din Complexul Energetic Oltenia cu...ministrul Energiei, Virgil Popescu: ”L-au convins pe ministrul Energiei să ceară renegocierea planului de restructurare”; ”Ministrul Energiei vine la Termocentrala Rovinari”, sunt doar două titluri care frizează beatitudinea! În urmă cu nouă zile, liderii FNME și cei ai FSE ”Univers” cereau, printre altele, instituirea stării de urgență în Sistemul Energetic Național, întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă și amenințau cu pichetarea Guvernului, pe termen nelimitat. De teamă că se vor trezi cu un puhoi de 10-20 de mineri sub geamurile Palatului Victoria, dispuși să stea acolo cel puțin până ieșea minimum un secretar de stat cu care să facă un selfie, premierul l-a însărcinat pe ministrul Energiei să participe la un shooting foto cu sindicaliștii și să le promită că va veni și la Gorj, dacă chiar (pardon!) va fi nevoie.

Liderii Federației Naționale Mine Energie (FNME) și Federației Sindicatelor din Electricitate (FSE) ”Univers” au solicitat, pe 16 august a.c., printr-o scrisoare adresată exclusiv premierului României, Nicolae Ciucă, o întâlnire cu șeful Guvernului, iar în caz contrar au amenințat că vor picheta Palatul Victoria, pe termen nelimitat. Sindicaliștii i-au cerut atunci premierului să instituie starea de urgență în Sistemul Energetic National. Printre alte solicitări, se regăseau renegocierea planului de restructurare a companiei și modificarea actului normativ privind decarbonarea, pentru prelungirea vieții energiei produsă pe bază de cărbune, dar și revenirea la o piață de energie reglementată.

Cu o zi înainte de expirarea termenului limită impus pentru întâlnirea cu șeful Guvernului, liderii federațiilor din CE Oltenia au mers la București unde au fost primiți de Virgil Popescu, ministrul Energiei. La finalul întâlnirii, înainte de ședința foto, a fost încheiată o ”minută”, în care se menționează că ”Ministrul Energiei va susține și promova în Guvern actele normative pentru asigurarea fronturilor de lucru ale CEO; am stabilit demararea discuțiilor cu CE pentru adaptarea planului de restructurare al CE Oltenia, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru program; legea decarbonizării va face parte din discuțiile ce vor avea loc la CE, cu privire la PNRR”.

În documentul menționat se arată că ”finalizarea discuțiilor tehnice cu privire la toate aspectele menționate”, vor avea loc luna viitoare, când ministrul Virgil Popescu a fost invitat la aniversarea a 50 de ani de la punerea în funcțiune a termocentralei de la Rovinari, dar nu se precizează dacă brainstormingul va avea loc între dejun și prânz sau la un coffee break.

Claudiu Matei

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *