Dezvăluiri

Se întâmplă în Gorj! Bărbat mort, intrat în descompunere, abandonat în garsoniera sa din Motru!

Un bătrân în vârstă de 70 de ani a decedat, în urmă cu câteva zile, în locuința sa din municipiul Motru, însă vecinii au anunțat autoritățile abia joi după amiaza, după ce cadavrul, intrat în descompunere, a început să miroase. La fața locului au venit polițiști, un echipaj medical și unul de la ISU. După ce au spart ușa garsonierei și l-au găsit pe bătrân mort, căzut lângă pat, autoritățile au abandonat cadavrul, pentru că medicul de familie al bărbatului le-a transmis că va elibera certificat medical din care rezultă că bărbatul a murit de bătrânețe. Și cum nu s-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, polițiștii au pus un băț după ușă, au stins becul și au plecat.

Câțiva locuitori ai blocului G2 din municipiul Motru au sunat ziariștii, joi seara, indignați de faptul că un bătrân a fost găsit mort în garsoniera sa de la etajul al treilea, iar mai apoi, cadavrul bărbatului a fost abandonat de autoritățile chemate la fața locului și nimeni nu vine să-l ridice. Oamenii erau disperați din cauza mirosului, pentru că, cel mai probabil bătrânul a murit de mai multe zile și cadavrul a intrat în descompunere.

Vecinii bătrânului au spus că nu l-au mai văzut de aproximativ două săptămâni, iar astăzi, când mirosul insuportabil a invadat scara blocului, au sunat la poliție. Aceștia susțin că, după ce pompierii au spart ușa, au găsit trupul inert al bătrânului pe podea, lângă pat. Polițiștii au luat legătura cu medicul de familie al bătrânului care le-a spus că va întocmi documente medicale, în vederea eliberării certificatului de deces, care să ateste că acesta a decedat din cauza bătrâneții. Cum nu s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspect, cadavrul nu a fost transportat la medicina legală pentru investigații, așa că, autoritățile au pus un băț după ușa spartă, au stins luminile din garsonieră și au abandonat cadavrul așa cum l-au găsit.

Primarul Municipiului Motru, Cosmin Morega, s-a interesat de situația bătrânului și a spus că abia vineri dimineața va veni un nepot al său, care a luat legătura cu o firmă de pompe funebre pentru a-l înhuma pe bărbat. Primarul a precizat că dimineață, la prima oră, vor fi întocmite documentele pentru înhumare și a confirmat că, joi seara, în jurul orelor 19,00, cadavrul bătrânului se afla tot în garsoniera sa din blocul G2, spre disperarea celorlalți locatari.

Inițial, Morega nu a știut despre acest caz și a spus că e o confuzie pentru că, miercuri, tocmai ce fusese înmormântată o altă persoană, care a fost găsită decedată, după trei zile, în casă.
O vecină care a intrat în garsoniera bătrânului a povestit îngrozită cele văzute. ”Da, m-am dus să văd. Era pus la ușă un băț, că să o țină închisă, dacă o sparseră azi. Am deschis ușa la perete și pot să vă spun că era bec aprins în hol și el era în camera, că este garsonieră acolo, era becul stins. Am aprins lumina la telefon să-l văd. Era căzut lângă pat, descompus, mergeau viermii pe urechi, ochi, prin nas, pe el, vai și amar… Puțea vai și amar…”, a spus femeia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *