Dezvăluiri

Șeful CEO vrea să îi convingă pe sindicaliști să renunțe la salariile compensatorii. Bugetul ar fi mai important

Președintele Directoratului din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti, face calcule pentru Bugetul de Venituri și Cheltuieli al anului 2026. Potrivit unor surse din cadrul companiei energetice, un subiect nevralgic ar fi reprezentat de prea multele salarii compensatorii acordate în caz de disponibilizări colective. Acest lucru ar atârna greu în Buget pentru Dan Plaveti care ar intenționa să îi convingă pe liderii de sindicat să se renunțe la acestea sau să accepte ca numărul salariilor compensatorii să se reducă drastic.

Acest lucru ar echivala însă cu deschiderea unei cutii a Pandorei, pentru că administrația ar avea liber să treacă la disponibilizări și din rândul personalului încadrat pe perioadă nedeterminată. În acest caz, s-au putea face disponibilizări colective rapid și fără plata salariilor compensatorii.

Este greu de crezut că vreun lider sindical, oricât de „încolțit” ar fi, ar putea fi de acord cu eliminarea salariilor compensatorii, ca formă esențială de protecție socială în cazul pierderii locului de muncă. Cu asemenea propuneri de eliminare a protecției salariaților în cazul pierderii locului de muncă din minerit și energie, nu se mai pune problema unei tranziții juste în județele afectate, așa cum se promite public de mai mulți ani.

Citește și:

Un comentariu

  1. M-am gândit dacă să scriu acest comentariu. Nu știu dacă va fi șters, și din acest motiv să nu-mi consum energiea inutl. Voi urmări dacă îl ștergeți, de aici înțeleg „temelia” acestui ziar.
    Mă uimește acest ” om” care este că un cameleon, prin toate „societățile” . Au administrat într-un mod jalnic această companie, au dus-o la ruină. Cât de mizerabilă a ajuns politica, pentru că el , Plăveț este o marionetă politică. Cică el gândește pentru binele CEO. Acum m-ai este și pe la Romgaz…
    Adevărul , cine poate oase roade. Sa gândit să reducă plățile compensatorii , de, poate găsește o soluție să-i de-a afară cu un șut în fund. La dumnealui nu sa gândit să-și micșoreze bonificația….
    Căci de-ai că el sunt că niște paraziți pe spatele campaniei . Oamenii capabili, care știu cu ce se mănâncă mineritul, au fost dați la o parte, și au venit sugative din București , s-au de pe unde o m-ai fii bătut vântul. Dacă ștergeți ms, e ok. Cel puțin l-ai citit „tu” ,și astfel ști părerea unui muncitor, s-au cine știe, m-ai mulți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *