Eveniment

Semnal de alarmă tras de directorul DSV Gorj!

Directorul Direcției Sanitar Veterinare Gorj, Sorin Ștefănescu, le atrage atenția persoanelor care cumpără porci în această perioadă. Șeful DSV Gorj anunță că toate târgurile din județ sunt închise pentru comercializarea porcinelor, iar inspectorii instituției verifică permanent să nu existe încălcări ale legislației în domeniu. Ștefănescu a dezvăluit și cum a reușit județul Gorj să se claseze în topul național în ceea ce privește cazurile de pestă porcină. „În acest moment, toate târgurile sunt închise din cauza evoluției pestei porcine, o boală despre care nu știam mare lucru în urmă cu câțiva ani.Omul nu pățește nimic dacă vor consuma carnea respectivă, însă porcinele care intră în contact cu virusul respectiv mor în câteva zile. Gorjul a fost în top. Am preferat să-mi asum ca director că, dacă era un animal bolnav în curte, să eliminăm acel pericol, nu am făcut ca alți colegi care au ucis preventiv și restul porcinelor. Eu așa am preferat. Unde am acționat de această manieră, nu am mai avut probleme în anul următor. Dacă alegi măsuri dure, atunci oamenii se panichează. Boala nu poate fi eradicată în acest moment, poate se va descoperi un vaccin în perioada următoare, a spus Ștefănescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *