Părinții fetei sunt disperați deoarece individul, pe care îl acuză că le-a corupt fiica minoră, este liber, anchetatorii refuzând să facă ceva în acest caz grav, deoarece în speță se vorbește despre un potențial viol, chiar dacă actual sexual a fost consimțit, fata fiind minoră, iar diferența de vârstă între cei doi este de cinci ani. Mai mult, părinții fetei susțin că fata plânge și vrea acasă, dar autoritățile împiedică reîntoarcerea minorei în sânul familiei, deoarece părinții au fost acuzați de „rele tratamente”. Familia fetei este una bine văzută în comunitate, nu a avut probleme cu legea și a creat un mediu familial și material foarte bun pentru minoră. De altfel, familia a fost supusă unei anchete sociale, iar concluziile verificării de la domiciliu au fost pozitive pentru părinții fetei.
Internată de cinci zile într-un centru al DGASPC
Minora este singură la părinți, învață bine la școală, dar relația cu acest tânăr major ar fi influențat-o în mod negativ, se plâng părinții, vizibil afectați de situația în care s-a ajuns. La finalul acestei săptămâni, părinții au înroșit telefoanele sunând la poliție, la DGASPC, pentru a cere ca fiica minoră să fie lăsată să revină acasă, atâta timp cât plânge în centrul de protecție socială, spunând continuu că a fost o greșeală reclamația făcută împotriva propriei familii. Părinții au cerut, în scris, către DGASPC Gorj reîntoarcerea fetei acasă și au reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu că ancheta în cazul celui acuzat de act sexual cu un minor, bate pasul pe loc.
”Voi vedea ce decide judecătorul”
Tânărul, salariat al unei societăți de alimentație publică din mall-ul din Târgu Jiu, susține că nu a întreținut relații sexuale cu minora.
„Am doar o reclamație, nu știu de un dosar penal. Am avut o relație de trei-patru luni cu această fată, știam că este minoră. Nu m-am culcat însă cu ea, doar povesteam. Știu că acum este la centrul de plasament, după ce și-a reclamat părintii, dar nu că vrea acasă. Deși nu mai vorbim, știu asta de la un coleg de-al ei. Mi-a spus și că a fost la medicină legală pentru a vedea dacă este virgină… voi vedea ce decide judecătorul. Până atunci vă spun că, pana acum, nu am fost anchetat și nu știu de un dosar penal, ci de o reclamație a părinților la adresa mea”, a declarat tânărul, pentru gorjonline.ro.
Dar Politia si Parchetul fac ceva in aceasta privinta? Totusi vorbim despre o persoana majora care este acuzata ca a avut un contact sexual cu un minor, la TV se face mare tam-tam in aceasta privinta, probabil la Tg-Jiu politia doarme cu gratie, nu am vazut un punct de vedere al acestor reprezenanti ai Statului referitor la acest articol si la acest caz ingrijorator. Degeaba avem legi daca nu avem „pensati” care sa le aplice. TRIST!!!
Aceasta familie este un pericol social pentru toată comunitatea în care trăiește…Ce ancheta sociala sa făcut? Din birou…ca de familia are relații prin Primăria Tg Jiu și pe la Prefectura….verificați domne situația din teren la fata locului nu din scaunul de la birou…
Nu face nimik politia? Sau pensati cum le zice cel cu comentariu de mai sus… poate sau saturat și polițiști sa fie reclamați ca nu își fac treaba de către stimata familie sau la cât pot sa minta punându-i în o gramada de situați pe drumuri degeaba….Cat despre familia băiatului mai mult ca sigur vor sa ciuguleasca ceva lovele de pe ei