Actualitate

Sindicaliștii s-au trezit din somn!

După o săptămână de letargie în care au adoptat poziția „ghiocelului”, liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia par să revină la viață.

Sindicaliștii s-au ascuns și au fost în „silenzio stampa” după tragedia ce s-a petrecut în Cariera Jilț Sud, însă acum, anunță că sunt trup și suflet alături de angajați. Jan Popescu, sindicalist acuzat în trecut că a derulat afaceri cu gigantul energetic, tocmai pe segmentul transport persoane, cere ca situația transportului în carieră să fie rezolvată cât mai repede. Cât despre condițiile în care au fost transportați colegii săi până acum, Popescu spune: „Eu nu știu, nu am văzut, nu știu ce s-a cerut în caietul de sarcini, însă îmi e greu să cred că cineva nu a adus mijloace de transport omologate pentru transportul minerilor în carieră. Tot colegii mei mineri sunt văduviți în această situație și după ce această măsură a fost luată pe repede înainte de Inspecția Muncii. Colegii mei merg pe jos, kilometri întregi, cu scule în spate, cu piese în spate, până se rezolvă această problemă. Eu cred că această problemă trebuie să se rezolve în 2-3-4 zile, repede cu niște piatră băgată. Să zicem că o să meargă o zi două la muncă, însă nu cred că vor putea la nesfârșit să meargă pe jos la lucru și să aștepte licitații, proceduri și ce se mai întâmplă”, a spus Popescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *