Țările din Europa de Vest intră în valu’ 5 cu tot cu `j de miile lor de vaccinați. În Franța, Macron a anunțat că, din decembrie, a treia doză a vaccinului anti-Covid devine obligatorie pentru persoanele de 65 de ani și peste, pentru păstrarea certificatului verde.
Pe aci, pe la noi, abia coborâm de pe valul 4 și nu se știe când ne va lovi valul următor pentru că goeleta e în derivă. Iohannis a învins pandemia încă din vară, dar eu tot m-am vaccinat, ca un dobitoc ce sunt și cu a treia doză. Acum îmi pun întrebarea când tre` s-o fac pe a patra și pe-a cincea sau dreaq mai știe pe a câta.
Până atunci, încep să cred în teoriile conspiraționiste pe care le-am combătut intens, mai ales pe ălea cu ”șefii la lume” care vor să ne omoare pe noi ăștia muritorii.
Dar până să caut răspunsuri la astea, vreau să ne spună guvernanții ce-au făcut cu 1 miliard de euro cheltuit în cei aproape doi ani pe pandemia vieții.
În toată Europa testarea e gratis, la noi cu bani. Bine, cumpărăm testul și rezultatul e pozitiv. Găsim pastile antivirale în farmacii? Că poate unii vor să se trateze așa, nu vor să se vaccineze. Dar statul nu-i mai lasă să meargă la muncă fără vaccin. Buuun! Dar ce face statul cu personalul medical nevaccinat, nu-l mai primește în spitale, când e atâta nevoie de medici, asistente, infirmiere, etc? Ce face statul cu cei de la Ambulanță sau ISU care nu vor să se vaccineze, pentru că e dreptul lor? Exemplele pot continua cu oricare alte instituții.
În tot acest timp, oamenii, fără de Covid, ci cu alte boli, nu au acces la sănătate, pentru că spitalele sunt închise.
La final, două exemple, dacă moartea unui om pe care l-am cunoscut, poate fi dată ca exemplu. Fostul deputat Dragoș Dumitriu, membru al grupurilor PRM și PC în legislatura 2004-2008, a murit după ce a făcut un infarct post-Covid. Dumitriu era editorialist la ”Sputnik” și a publicat intens articole despre protestele anti-mască, anti-restricții și anti-vaccinare. Infectat cu Covid-19, Dragoș Dumitriu a stat în spital aproape o lună, iar tratamentul părea să fi reușit, dar a decedat de un infarct post-Covid, la 57 de ani.
Dragoș mi-a fost șef la ”Atac la persoană” și am ținut legătura și după acea perioadă.
O altă prietenă m-a anunțat că nu i se mai contractă bine mușchiul inimii, după vaccin, așa că s-a ales cu un tratament de la cardiologi.
Deci, dacă nu ne vaccinăm riscăm să murim și dacă ne înțepăm, riscul e mai mic? Și eu, care am făcut și boosteru`, sunt protejat de Covid? Dar de vreo altă boală? Că ultima oară am dat tensiometrul unui cardiolog peste cap…