Dezvăluiri

SURSE: Sarcină prea grea pentru Consiliul de Supraveghere de la CE Oltenia!

Supraveghetorii Complexului Energetic Oltenia au de luat o decizie extrem de grea în perioada imediat următoare. Conform unor surse din cadrul companiei energetice, cei de la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) au verificat modul în care s-a desfășurat această procedură de la CE Oltenia și au trimis deja un răspuns în acest sens.

Se pare că, cei de la AMEPIP au pasat responsabilitatea deciziei celor din Consiliul de Supraveghere, iar lucrurile pot deveni extrem de complicate. Mai exact, răspunsul acestora este unul de genul că ”cei din Consiliul de Supraveghere trebuie să decidă în privința mandatelor noilor directori”. Există două hotărâri judecătorești obținute de Daniel Burlan și Constantin Popescu care, oarecum, ar putea să fie evaluate diferit. În ambele este vorba despre modul în care firma care s-a ocupat de selecție a făcut comunicarea, însă ambele decizii sunt cu recurs. Sarcina cea mai grea pică acum pe umerii supraveghetorilor care se văd nevoiți să ia o decizie în acest sens. De amintit poate fi faptul că, dintre cele 35 persoane care au aplicat pentru un post în Directoratul companiei energetice, doar trei au fost selectate de către firma din Cluj. Conform unor surse, Plaveti, Trufelea și Bălășoiu au primit note de trecere, chiar dacă în privința lui Trufelea au apărut mai multe informații potrivit cărora ar fi picat, inițial, testul final.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *