Actualitate

Tabere pentru elevi și studenți, organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu va organiza tabere gratuite destinate elevilor și studenților, în cadrul proiectului „Primul absolvent: Povestea noastră”. Pentru derularea acestui program, a fost alocată o sumă de peste 435.000 de lei.
Programul presupune asigurarea serviciilor de tabără pentru un număr total de 240 de participanți, cu o medie de 5 înnoptări per persoană, ceea ce înseamnă 1.200 de înnoptări, distribuite pe mai multe serii în perioada iunie 2025 – noiembrie 2027.

Taberele vor fi organizate anual, astfel:
Anul 1 (iunie, iulie, septembrie sau octombrie): minim 400 de înnoptări în cel mult două serii.
Anul 2 (februarie, iunie, iulie, septembrie sau octombrie): minim 400 de înnoptări în cel mult două serii.
Anul 3 (februarie, iunie, iulie, septembrie sau octombrie): minim 400 de înnoptări în cel mult două serii.
În fiecare an, se va acorda cel puțin o gratuitate la fiecare 10 participanți plătitori (minimum 8 gratuități pe an).
Beneficiarii vor avea acces la servicii complete de cazare, masă, transport, precum și la activități socio-educative și recreaționale. Grupul țintă al proiectului este format din elevi și studenți cu vârste între 16 și 29 de ani, alături de personalul proiectului și voluntari.

Furnizorul de servicii care va fi selectat va trebui să asigure condiții optime pentru cazare, alimentație și transport, precum și un program adecvat de activități, cu sprijinul unui psiholog, asistent social și cadru medical sau asistent medical. De asemenea, se vor asigura gratuități suplimentare, echivalente cu 10% din totalul înnoptărilor, pentru personalul implicat în proiect și voluntari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *