Un bărbat de 55 de ani a înjunghiat un tânăr de 19 ani, pe o terasă din judeţul Neamţ, victima fiind transportată la spital. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, potrivit news.ro
„La data de 26 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din Trifeşti, cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla pe terasa unui bar din localitatea Trifeşti, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din aceeaşi localitate, folosindu-se de un obiect ascuţit pe care îl avea asupra sa, i-ar fi aplicat o lovitură tânărului de 19 ani”, a transmis, sâmbătă, IPJ Neamş.
În baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul în cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Sursa:stiripesurse.ro
0 531