Actualitate

Târgu-Jiu. Când ajunge primul troleibuz produs de firma Solaris

Firma poloneză Solaris va livra, azi, primul troleibuz în valoare de aproximativ 500.000 de euro dotat cu aer condiționat, monitoare, sistem de e-ticketing.

Modernizarea transportului public în comun din municipiul Târgu-Jiu începe să devină realitate. Azi, firma poloneză Solaris va livra primul troleibuz modern achiziționat cu fonduri europene. Până la sfârșitul lunii decembrie, trebuie să ajungă, la Târgu-Jiu, 11 noi troleibuze. Până în 2023, Târgu-Jiul ar trebui să fie dotat cu 35 de noi troleibuze, 20 la rețea și 15 cu autonomie. În desfășurare este și licitația de modernizare a transportului public în comun, proiect de 24 de milioane de euro, fonduri europene. Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, spune că lucrările vor începe anul viitor. “ Avem o veste foarte bună, azi, va ajunge la Târgu-Jiu primul troleibuz produs de firma Solaris. În momentul în care va ajunge în baza Transloc, vom prezenta și imaginile cu noul troleibuz pentru ca cetățenii să vadă că ceea ce am promis în perioada de campania electorală se va și realiza. În momentul de față, în testări, sunt 7 troleibuze. Din păcate, așa cum este graficul de lucrări, toate cele 11 troleibuze vor ajunge la Târgu-Jiu până la sfârșitul lunii decembrie. Acestea fac parte dintr-un proiect pe care l-am depus în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării în anul 2018. De săptămâna viitoare, târgujienii vor putea vedea pe traseu noul tip de troleu Solaris care a fost achiziționat pe fonduri europene cu o contribuție foarte mică din partea autorității publice locale, în procent de 2%. Aceste troleibuze sunt adaptate la sistemul de transport în comun din municipiul Târgu-Jiu. Trebuie făcut procesul verbal de recepție de către membrii comisiei care a fost deja stabilită, după care va fi înmatriculat provizoriu și putem să-l folosim pe traseele din municipiu”, a conchis Marcel Romanescu.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Sper sa nu fie transformate ca celelalte autobuze aduse intre 2007-2015. Sper ca mentenanta sa o faca producatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *