Actualitate

Corpul de Control al ministrului Educației, iar în Gorj! Trei licee vizate de verificări

Ministrul Educației și-a trimis, iar Corpul de Control la Gorj, asta în urma mai multor sesizări venite de la cadre didactice din județul nostru care acuzau numeroase nereguli în aplicarea legii și a metodologiei în unitățile respective. Este vorba despre trei licee din Gorj, unde se vor opri în aceste zile verificatorii de la București. Corpul de Control a poposit, inițial, la fostul Colegiu Tehnic Motru, acum liceu, unde s-au făcut mai multe reclamații legate de concediul dascălilor, ore neplătite și bursele pentru elevi. S-a acuzat și managementul defectuos al conducerii schimbare pe 1 septembrie, echipa care nu a produs decât probleme și a făcut încurcături în școală fiind promovată, în aceiași formula, la cererea directoarei Brujan, la liceul Traian Vuia din Târgu Jiu.

Ieri, chiar inspectorul școlar general a însoțit echipa de control la unitatea verificata din Motru aici a fost numită director adjunct chiar una dintre persoanele des cercetare și sancționate de Corpul de Control al ministrului Cîmpeanu.

Fostul director a fost destituit pentru că nu a avut ,,tact managerial” și deși trei sferturi din colectiv l-a propus director s-a preferat ca solicitarea sa nu fie aprobată.
Se vehiculează că a doua instituție verificată de corpul de control este un liceu din Târgu Jiu.

Articole asemănătoare:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button