Dezvăluiri

Târgujienii, cu titluri executorii pe salarii și pensii, chiar dacă ȘI-AU PLĂTIT impozitele!

Mii de locuitori ai municipiului Tg-Jiu s-au trezit cu titluri executorii, în cutiile poștale, la finele acestei luni, cu toate că și-au achitat obligațiile fiscale până la finele anului. Direcția Publică de Venituri (DPV) din cadrul Primăriei Municipiului Tg-Jiu continuă bătaia de joc la adresa contribuabililor și a emis documentele de executare silită, la începutul lunii decembrie a anului trecut, fără să verifice dacă, între timp, adică până săptămâna trecută, cetățenii urbei și-au achitat taxele și impozitele. Culmea tupeului este că, cheltuielile de executare au fost deja oprite târgujienilor în momentul în care aceștia și-au achitat dările către bugetul local, adică, oamenii și-au plătit, de bună voie, executarea silită.

Începând cu 23 ianuarie a.c., Direcția Publică de Venituri a trimis locuitorilor municipiului Tg-Jiu titluri executorii prin care erau înștiințați că a expirat termenul de plată a obligațiilor fiscale aferente anului precedent, la care au fost calculate și sume accesorii (penalități), adică 1% pe lună din taxele și impozitele ”datorate”.

Problema este că toate aceste titluri executorii au fost emise în primele zile ale lunii decembrie a anului trecut, iar mulți dintre contribuabili și-au achitat obligațiile către bugetul local în cursul ultimei luni din 2021.

Batjocura supremă la adresa oamenilor este aceea că, în momentul în care s-au prezentat la ghișeu, de bună credință, au plătit 5,40 de lei, așa cum apare pe chitanțele emise de DPV, ”venituri din recuperare cheltuieli efectuate în cursul procesului de executare silită”.

Cu alte cuvinte, târgujienii și-au plătit, odată cu taxele și impozitele, și executarea silită, singuri și de bunăvoie.

Conform Codului Fiscal în vigoare la această dată, impozitul local se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.

Mai exact, data de 30 septembrie 2021, a fost termenul limită pentru plata celei de-a doua rată a impozitelor locale pentru cei care erau proprietarii unei case, unui teren sau a unei maşini, la sfârşitul anului precedent.

Așa că, cei care au plătit mai târziu de această dată le-au fost calculate sume accesorii, plus cheltuieli de executare, cei 5,40 de lei, fiind folosiți pentru ”editare, printare și expediere”.

Oamenii se tem că le vor fi puse popriri pe pensii și salarii, cu toate că s-au achitat de obligațiile către bugetul local.

”Cum este posibil să primesc un titlu executoriu pe 23 ianuarie 2022, el fiind emis pe 9 decembrie 2021, când eu pe 15 decembrie mi-am achitat a doua tranșă a impozitelor și taxelor? E bătaie de joc! Asta ne trebuie nouă acum să ne pună poprire pe pensie, deși am plătit, că știu sigur că nu–mi mai pot recupera banii. Mi se pare un abuz să-mi oprească 5,40 lei, atunci când m-am dus la ghișeu, iar mai apoi, după o lună și jumătate să-mi trimită plic că sunt executat silit”, a declarat, indignat, un pensionar.

În finalul titlurilor executorii, tot în batjocură, DPV le mulțumește contribuabililor ”pentru urgența conformării la plata obligațiilor către bugetul local”.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *