Termocentrala Mintia Deva, parte a falimentarului Complex Energetic Hunedoara, a intrat oficial în conservare în luna mai 2021. Colosul energetic fusese oprit încă din luna februarie, iar, în luna iulie, toți cei aproximativ 700 de angajați au fost disponibilizați. Acum, statul român a scos termocentrala la vânzare. Potrivit liderului sindical Cristian Iștoc, tranzacția ar putea fi blocată de ANAF. Sindicalistul susține că Agenția Națională de Administrare Fiscală ar fi pus gaj pe termocentrală. “Așteptăm să vedem ce face ANAF-ul, pentru că proprietarul termocentralei, chiar dacă este Ministerul Energiei, ANAF-ul are gaj pus pe termocentrală, iar fără aprobarea ANAF-ului, nu se poate vinde sau suma obținută trebuie să meargă către ANAF. Să vedem dacă ANAF-ul acceptă să fie scoasă la vânzare pe o sumă mai mică decât cea inițială. Nu poți, ca funcționar public, să semnezi orice mizerii, chiar așa, că îți zice cineva mai sus de tine, doar ca să faci jocuri politice. Acolo, trebuie să ai o lege pe care să te bazezi și trebuie să vezi că se face în folosul instituții, cel puțin, pentru că de interesul țării nu mai vorbim. Ori termocentrala, dacă ar funcționa, la ora aceasta, ar aduce acei bani pe care ANAF i-ar putea încasa într-o lună. La o funcționare de 400 MW, într-o lună, încasezi la un preț de 1000 de lei/ MW 60 de milioane de euro. Adică, ar lua banii în foarte scurt timp. Puteau să și-i recupereze deja de când prețul a ajuns chiar până la 3500 lei, am avut recorduri de preț pe MW. Într-un an, puteau să scoată toată datoria termocentralei și să fie grevată de sarcini, dar nu s-a dorit acest lucru, pentru că s-a ales să importăm”, a conchis Cristian Iștoc.
0 206