Politică

Ultimul grup pe cărbune din România a primit licență de funcționare. Weber: Era necesar să facem un efort

Deputatul Mihai Weber a anunțat, miercuri, că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a emis licența de funcționare pentru grupul nr.5 al Termocentralei Rovinari.

Deputatul Mihai Weber susține dacă nu s-ar fi făcut eforturi pentru a fi emisă de urgență licența de funcționare, grupul nr.5 de la Termocentrala Rovinari risca să nu mai poată fi pornit, dacă președintele Klaus Iohannis promulga Legea decarbonizării. Lucrările de reabilitare la grupul energetic numărul 5 au început în urmă cu 8 ani. Din cauza lipsei fondurilor, acestea au trenat. Este ultimul grup energetic pe cărbune modernizat în România. “Am fost prezent la o întâlnire cu conducerea ANRE. Am solicitat o întâlnire săptămâna trecută și aici au fost foarte prompți și cei din Directorat și domnul director Burlan și domnul director Negru, pentru că, a doua zi după ce am discutat aspectul respectiv, a avut loc o întâlnire la sediul ANRE cu întreaga conducere. Au înțeles care este motivul de a trebuit emisă această licență în regim de urgență, lucru care s-a și făcut ieri în prima ședință. Miercuri, ne-au emis acea licență, pentru că am constatat, săptămâna trecută, că grupul 5 de la Rovinari nu avea licență și era un amendament în Legea decarbonizării, care spunea că toate grupurile care nu au licență nu mai pot să fie funcționale în viitor, din momentul în care va fi promulgată acea lege. Era chestiune de zile până când legea se promulga și de asta era necesar un efort pe care l-am apreciat, pentru că toți au venit la sediul ANRE. Grupul 5 poate să funcționeze acum în parametri normali”, a precizat parlamentarul de Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *