
Din primele informaţii, bărbatul ar fi stat cu chirie în imobilul situat pe strada Mehedinţi. Poliţiştii fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate şi ce l-ar fi determinat pe bărbat să îşi ia viaţa.
Ce spun oamenii legii
La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 15.25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Mehedinți, din municipiu, un bărbat ar fi căzut de la înălțime.
Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că persoana în cauză este un bărbat de 37 de ani, din Orașul Huedin.
Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul acestuia.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.




