Dezvăluiri

Un sindicalist cere schimbarea tuturor șefilor de la societățile mixte ale CEO

Unul dintre liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia cere schimbări la societățile mixte înființate pentru noile investiții. Sunt nu mai puțin de 10 companii înființate de Complexul Energetic Oltenia, alături de partenerii selectați. Sunt două firme mari din domeniul energetic, respectiv OMV Petrom și Tinmar Energy. În total ar fi trebuit să fie construite, conform Planului de restructurare și decarbonare 8 parcuri fotovoltaice și două centrale pe gaze naturale. Patru dintre firme au fost înființate în 2022 și 6 în 2023. Sunt cel puțin trei-patru șefi în conducerea fiecărei societăți mixte, ceea ce înseamnă un total de peste 30 de șefi plătiți în ultimii 2 – 3 ani să nu facă nimic. Cu toate acestea, potrivit aceluiași Plan de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, parcurile fotovoltaice ar fi trebuit să fie puse în funcțiune anul trecut, iar centralele pe gaze naturale ar trebui să fie gata anul viitor. Nu este însă începută nici organizarea de șantier la vreuna din cele 10 investiții noi. Alături de OMV Petrom ar fi trebuit să fie construite 4 parcuri fotovoltaice. Împreună cu Tinmar Energy, CEO și-a propus să construiască 4 parcuri fotovoltaice și un grup pe gaze naturale la Termocentrala de la Turceni. De asemenea, împreună cu societatea Alro, Complexul Energetic Oltenia și-a propus să ridice un grup pe gaze naturale la Ișalnița.

Alin Munteanu, președintele Sindicatului Alfa din cadrul Complexului Energetic Oltenia și liderul Cartel Alfa Gorj, cere schimbarea din funcție a tuturor șefilor de la societățile mixte și impunerea de sarcini clare viitorilor coordonatori.

„Este nevoie de schimbări direct. Nu mai trebuie să se tragă de timp și să se mai uite. Au trecut 2 – 3 ani și nu se vede nimic. Nici măcar un singur panou fotovoltaic pus pe undeva. Nu mai vorbim de grupurile pe gaze naturale. Sunt zeci de oameni care nu fac nimic și care sunt plătiți. Pentru ce anume, nu se știe. Investițiile ar fi trebuit să se apropie de finalizare, dar nu avem nimic, iar timpul trece, iar Planul de restructurare se încheie. Să vină alte echipe mai performante.”, a declarat Alin Ivan, președintele Sindicatului Alfa din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *