O variantă este că oamenii au ajuns în America de Nord din Asia prin Beringia, un pod terestru care a legat odată cele două continente, la sfârșitul erei glaciare, în urmă cu aproximativ 13.000 – 16.000 de ani. Dar descoperirile mai recente sugerează că oamenii ar fi putut ajunge în America de Nord mai devreme.
Cercetătorii care studiază amprentele umane fosilizate în New Mexico susțin că au dovezi de necontestat că oamenii au ajuns în America de Nord cu cel puțin 23.000 de ani în urmă.
„Populația Americii este unul dintre acele subiecte foarte controversate. Una dintre probleme este că există foarte puține date”, a declarat Matthew Bennett, profesor și specialist în amprente antice la Universitatea Bournemouth și autor al unei studiu despre noile descoperiri publicate în revista Science și preluate de CNN.
Bennett și colegii săi au reușit să afle, cu exactitate, perioada pentru 61 de urme prin datarea cu carbon radioactiv a straturilor de semințe de plante acvatice, care fuseseră păstrate deasupra și dedesubtul lor. Amprentele, care au fost descoperite în bazinul Tularosa din Parcul Național White Sands, au fost realizate în urmă cu 21.000 – 23.000 de ani.
Urmele au fost făcute de copii și adolescenți
Momentul și locul în care se aflau urmele, în sud-vestul Americii de Nord, sugerează că oamenii trebuie să fi fost pe continent mult mai devreme decât se credea, a precizat Bennett. Oamenii care au făcut urmele, în majoritate adolescenți și copii, locuiau în New Mexico la apogeul ultimei ere glaciare.
În urmă cu 19.000 și 26.000 de ani, o perioadă cunoscută sub numele de ultimul maxim glaciar, două straturi de gheață masive au acoperit o treime din nordul continentului și au ajuns până la sud, până la New York City, Cincinnati și Des Moines, Iowa. De aceea, temperatura rece și gheața ar fi făcut imposibilă o călătorie între Asia și Alaska în acea perioadă.
De asemenea, în peștera Chiquihuite din Zacatecas, în centrul Mexicului, au fost găsite unelte din piatră în formă de fulgi, făcute de oameni și datează de acum 30.000 de ani.
Analiza dimensiunilor urmelor a sugerat că acestea au fost făcute de copii cu vârste între 9 și 14 ani, un model văzut în alte situri de amprente fosilizate. Urme de mamuți, leneși gigantici, lupi fioroși și păsări se află la fața locului.
„O ipoteză pentru urme este aceea că adulții erau implicați în diferite munci, în timp ce preluarea și transportul întrau în sarcinile adolescenților”, a menționat studiul.