Dezvăluiri

VEȘTI bune pentru MINERI. PENSIONAREA anticipată, supusă votului în plenul Camerei Deputaților

Plx 7/2022, actul normativ inițiat de PSD pentru completarea Legii nr.197/2021 va fi supus, astăzi, la vot în plenul Camerei Deputaților.

Deputatul Mihai Weber dă asigurări că nu există riscul ca legea PSD de reducere a vârstei de pensionare să aibă aceeași soartă ca Legea 197/2021, a cărui inițiator a fost deputatul USR Radu Miruță. Liderul social-democraților gorjeni spune că după ce actul normativ va trece de votul Camerei Deputaților, forul decizional, va fi aplicabil. „Am făcut toate eforturile necesare. De la discuții cu liderul de grup, cu președintele Comisiei de Muncă pentru a întocmi raportul și a-l trimite în plen. Am o garanție că lucrurile se desfășoară așa cum îmi doresc. Mai exact, ca legea să fie pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților de azi. Este o lege mult așteptată de cei care lucrează în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Cei care lucrează în condiții inimaginabile de lucru merită tot respectul și recunoștința noastră. Beneficiarii acestei legii vor fi mii de oameni. Nu există riscul ca actul normativ inițiat de noi să nu poată fi aplicat, după promulgare, așa cum s-a întâmplat cu Legea nr. 197/2021. Rămâne de văzut care va fi votul pe care-l va da fiecare formațiune politică din Parlament. Există discuții între PNL și PSD ca această lege să treacă. Cu siguranță că legea va fi aplicabilă după ce va trece”, a conchis deputatul PSD.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *