Eveniment

VIDEO: Primarul Bobaru a tras microbuzele școlare pe dreapta! Elevii, transportați cu autobuzele electrice, părinții nemulțumiți!

Elevii navetiști din Bumbești Jiu sunt transportați, de la începutul acestei săptămâni, cu autobuzele electrice, care au stat peste doi ani trase pe dreapta. Asta în timp ce, trei microbuze școlare, utilizate până la vacanță, staționează, la fel ca și o parte dintre șoferii angajați. Părinții copiilor nu sunt de acord cu măsura primăriei și demonstrează că în autobuze urcă, în mod evident, și alți călători. Mai mult, părinții elevilor critică faptul că autobuzele pline cu copii și adulți sunt duse până în curtea școlii.

Pentru a nu mai fi criticat că ține de doi ani autobuzele electrice din Bumbești Jiu în parcare, dar plătește lunar din bani publici un director care a avut probleme penale, primarul Constantin Bobaru a pus în funcțiune, începând de luni, mijloacele de transport cumpărate pentru comunitate. Chiar dacă drumurile din localitate nu se ridică la standardele cerute în proiect, primarul s-a făcut că plouă și mai mult a impus ca și transportul școlar să fie făcut cu aceleași mijloace de transport în comun.

Nemulțumirea părinților copiilor navetiști este maximă, iar unul dintre aparținători a răbufnit pe rețelele de socializare, criticând administrația locală și consilierii care au aprobat această măsură aberantă.

Mai exact, microbuzele școlare, trei la număr, au fost scoase din uz, o parte a șoferilor nu mai au obiectul muncii, în contextul în care primăria a mai angajat încă doi conducători pentru noile autobuze. Cetățeanul este revoltat din cauza dinstanței dintre stațiile de călători, iar în aceste condiții copiii sunt nevoiți să parcurgă aproape un kilometru pe jos până să urce în autobuz. Mai mult, spune cetățeanul, elevii nu au de fiecare dată loc pe scaune, iar transportul școlar nu este unul nici normal și nici corect.

Părinții anunță că vor sesiza Inspectoratul Școlar Județean Gorj în legătură cu condițiile de transport ale elevilor navetiști, iar unul dintre ei a afirmat că strânge semnături pentru demiterea primarului. Unul dintre aleșii locali consideră că supărarea părinților este normală, deoarece acest transport ”2 în 1” nu este unul care să asigure confortul și siguranța elevilor navetiști.

„Copiii stau în picioare că sa stea oamenii bătrâni jos. Copiii sunt cocoloșiți unul peste altul, în picioare, în autobuze. Uitați-vă și voi! Asta e Primăria Orașului Bumbești Jiu”, spune unul dintre părinții revoltați. Cetățeanul susține că fiica sa, în vârstă de 7 ani trebuie dusă și luată de la autobuz, în fiecare zi, deoarece aceste mijloace de transport se opresc doar în stații, lucru diferit față de microbuzele școlare care luau copii din apropierea locuințelor.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *