Sport

Viitorul Pandurii se desparte de Eugen Trică după doar șase meciuri

Viitorul Pandurii Târgu Jiu e nevoită să-și caute un nou antrenor, despărțirea de Eugen Trică (45 de ani) fiind iminentă.

Trică și-a dat acordul să revină la… ”FC U” Craiova, echipă care nu i-a prelungit contractul după ce în primăvară o promova în Liga 1. Atunci, la despărțirea de clubul lui Adrian Mititelu, fostul mijlocaș spunea că nu se va mai întoarce niciodată la clubul oltean. Au trecut cinci luni de atunci și Trică arată acum că a uitat nedreptatea care i s-a făcut.

Eugen Trică se întoarce la ”FC U” Craiova, echipa pe care a promovat-o atât în Liga 2, cât și în Liga 1

Eugen Trică va prelua din nou echipa lui Adrian Mititelu, aflată într-o situația grea în acest moment în Liga 1 după 14 etape, aflată abia pe locul 13 din 16, cu 13 puncte acumulate. Acesta se întoarce la U Craiova 1948 SA, formație de care se despărțea de fiecare dată după ce reușea să o promoveze, mai întâi în Liga 2, iar apoi în Liga 1, în sezoane consecutive. Prima dată s-a întâmplat după o ceartă cu patronul, iar a doua oară după ce și-a terminat contractul și nu a fost menținut pe bancă.

”Ne-am înțeles cu Trică”, a declarat Adrian Mititelu junior pentru GSP, știrea fiind distribuită pe pagina de Facebook a clubului oltean.

”M-am despărțit de Craiova. De pe 16 iunie devin liber de contract. Nu știu dacă e vorba de dezamăgire… Nu sunt dezamăgit, ci fericit pentru că am făcut bucuroși fanii adevărați ai Craiovei. Aici se despart drumurile noastre.
Știu că e bine ca niciodată să nu zici niciodată, dar eu cred că nu voi mai antrena această echipă. Eu nu sunt Napoli (n.r. – Nicolo Napoli, antrenor care a pregătit echipa lui Mititelu de multe ori), să revin de șapte ori. Am revenit o dată, am dus echipa în prima ligă și cu asta s-a terminat. Voi merge alături de băieții din galerie la meciuri, dacă voi fi în Craiova, voi susține echipa, dar pe bancă nu voi mai fi acolo. Pot spune că mă despart de club în condiții amiabile, oamenii au promis că vor achita tot ce au de achitat și sunt convins că sunt de cuvânt”, spune Eugen Trică pentru ProSport după ce promova cu ”FC U” Craiova, însă era dat la o parte.

U Craiova 1948 SA joacă astăzi, pe teren propriu, de la ora 20:30, cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (locul 12, 13 puncte), în etapa a 15-a a Ligii 1. Echipa va fi condusă de pe bancă de preparatorul fizic Dan Vasilică, după ce echipa a rupt contractul după doar trei jocuri de campionat cu Flavius Stoican, pe motiv că acesta nu ar fi respectat cerințele de ordin tactic ale patronului. Clubul oltean a început sezonul de Liga 1 cu Adrian Mutu antrenor, despărțirea de acesta producându-se după jocul din etapa 11.

Trică se desparte de Viitorul Pandurii după al șaselea meciuri. În cinci jocuri e neînvins

Eugen Trică se va afla astăzi, de la ora 11:00, la ultimul meci ca antrenor la Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Echipa olteană evoluează la Miercurea Ciuc, cu FK Csikszereda, în etapa a 13-a a Ligii 2. Apoi, va avea timp până deseară să meargă la Craiova, să urmărească din tribună meciul viitoarei sale echipe, ”FC U”.

Trică a preluat Viitorul Pandurii după ce echipa s-a despărțit de Cristian Lupuț și o conduce din septembrie 2021. A condus-o în cinci meciuri de Liga 2 și nu a pierdut niciun joc. Are trei victorii (2-1 cu Poli Timișoara, 2-1 cu Unirea Constanța și 3-1 la Poli Iași) și două remize (1-1 la FC Buzău și 0-0 cu Metaloglobus).

Partida cu FK Csikszereda va fi a șasea și ultima cu Trică antrenor.

După 12 etape, Viitorul Pandurii ocupă locul 14 în clasamentul Ligii 2, cu 14 puncte acumulate, 11 dintre acestea fiind strânse cu Eugen Trică pe bancă.

Adrian Mititelu juniori, despre readucerea ca antrenor a lui Trică: ”A venit momentul să ne reparăm greșeala”

Trupa lui Nicolae Sarcină este nevoită acum să-și caute din nou antrenor. De ce nu, poate se va face rocada, cu trecerea lui Trică la Craiova și revenirea lui Flavius Stoican pe banca formației din Târgu Jiu. În fotbalul românesc orice este posibil!

”Am realizat că după ce a plecat de două ori de la echipă i s-a făcut o nedreptate. E cea mai bună variantă, n-am pierdut niciun meci cu el. E cel mai potrivit, a venit momentul să ne reparăm greșeala. A fost foarte receptiv. N-a mai fost nimeni pe listă, n-am discutat cu niciun alt antrenor.
Avem nevoie de victorie ca de aur cu Sepsi. Urmează o perioadă grea, jucăm cu CFR, cu Dinamo, dar de-asta am promovat în Liga 1. Nu e un moment fericit, dar cred că se va crea emulația necesară pentru a depăși obstacolele. Nu vreau să comentez subiectul Stoican, nu-mi puneți întrebări tendențioase. Dacă el a zis că a avut neînțelegeri cu tata, vreți să vorbesc în numele lui? Întrebați-l pe el când iese de la închisoare, la anul.
A fost alegerea lui, nu s-au înțeles, s-au contrazis și s-a ajuns aici, că e mai bine să renunțe. Nu trebuie să ne ia valul, obiectivul lui Trică e salvarea de la retrogradare. Nu va sta pe bancă, are meci mâine cu Viitorul Tg. Jiu, apoi va rezilia și va semna cu noi”, a comentat Adrian Mititelu junior, la TelekomSport, revinerea la Craiova a lui Trică și plecarea lui Stoican.

În cariera de antrenor, Eugen Trică a mai condus ca principal echipele Juventus București, CFR Cluj, UTA Arad, Al-Ittihad (Arabia Saudită), Politehnica Iași, Metalul Reșița, Sportul Snagov și Turris Oltul Turnu Măgurele.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *