Actualitate

Zona Metropolitană Târgu-Jiu. Demersuri pentru obținerea primei finanțări

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, anunță că s-au făcut pași privind obținerea de fonduri prin PNRR pentru reabilitarea energetică a 100 de clădiri din Zona Metropolitană.

Marcel Romanescu a avut, în weekend, discuții cu consultanții care se vor ocupa de realizarea proiectelor pentru cele 18 localități din Zona Metropolitană din Planul Naţional de Redresare și Reziliență. Edilul a avut o întâlnire și cu directorii unităților de învățământ din municipiu. Autoritățile vor să obțină fonduri pentru reabilitarea termică și montarea de panouri fotovoltaice a 100 de clădiri, 40 dintre acestea fiind în Târgu-Jiu. Marcel Romanescu spune că în amplu proces de reabilitare, pentru a deveni independente energetic, ar putea intra inclusiv stadionul, sala sporturilor, bazinul de înot acoperit, dar și piețele din municipiu. “Vineri, am avut o discuție cu toți directorii unităților de învățământ din Târgu-Jiu. Am luat hotărârea ca mare parte din clădirile unităților de învățământ să fie reabilitate energetic. Asta presupune o anvelopare interioară și exterioară, schimbarea tuturor instalațiilor sanitare și instalarea panourilor fotovoltaice care să le asigure independența. Este o axă de finanțare pe PNRR care ne permite să obținem fonduri prin intermediul Zonei Metropolitane. Este primul mega proiect care se dezvoltă pe Zona Metropolitană. 100 de clădiri din Zona Metropolitană care vor putea fi reabilitate pe PNRR. Suntem într-un parteneriat cu încă 17 de localități, așa că o parte din clădiri vor fi din localitățile care au aderat la Zona Metropolitană. O altă parte, destul de importantă, 40 de clădiri vor fi din municipiul Târgu-Jiu. Vom încerca să obținem finanțare pentru eficientizarea energetică a celor 100 de clădiri. Vom angaja consultanți care să ne poată sprijini în realizarea proiectelor. Partea noastră de contribuție pentru aceste proiecte din PNRR este de 5%. Suma la care se ridică o vom ști exact după ce vor fi făcute devizele pentru fiecare clădire în parte. Evaluarea o vor face firmele de consultanță. Nu doar școli, ci și stadionul, sala sporturilor, bazinul de înot, piețele și imobile ale primăriei din Târgu-Jiu, în special clădirile cu consum mare, vor fi independente energetic, grație noului proiect”, a conchis edilul Târgu-Jiului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *