Eveniment

500 de semnături pentru demiterea primarului și Consiliului Local din Baia de Fier! Mai trebuie 350 de semnături pentru referendum

Situație extrem de tensionată în comuna Baia de Fier, unde 500 de localnici au semnat pentru demiterea primarului și a Consiliului Local. Totul pornește de la problema apei și a canalizării, mai exact a trecerii acestor utilități de Aparegio, fapt care nemulțumește grav cetățenii. Localnicii spun că semnarea acestui contract îi pune la plata exorbitantă a acestor utilități, oamenii menționând că alte comune gen Polovragi, Alimpești, Crasna, Bengesti-Ciocadia au evitat o astfel de procedura având costuri modice la apă în special.

Problema existentă de la Baia de Fier pornește și de la faptul că cetățenii nu au apa potabilă ci menajeră, desi autoritatea locală susține contrariul în baza buletinelor de analiză ale apei aflate în posesia Aparegio.
Canalizarea nu este funcțională, deși a fost recepționată, iar contor la apa deține un singur cetățean din toată comuna. Edilul Turbăceanu spune, în schimb, că acel contract cu Aparegio este imposibil de anulat și menționează că nu se teme de referendumul pregătit de cetățeni ai comunei. Pentru organizarea unui referendum mai sunt necesare doar 350 de semnături, susține Gheorghe Caralicea, cetățean al localității. De două zile, primarul organizează întâlniri pe sate pe aceasta problemă, de regulă lângă lăcașurile de cult din aceste localități. Caralicea spune că demersul este o manipulare a edilului local, fost preot, de a-i aduce pe cetățeni în preajma biserici, aceștia fiind astfel calmi și respectuoși. O nouă adunare organizată de primar va avea loc astăzi.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button