Politică

Se reduce numărul de șefi în CE Oltenia? Deputat: M-aș bucura să văd că anunță un plan investițional

Deputatul PSD Mihai Weber așteaptă ca administrația Complexului Energetic Oltenia să prezinte un plan investițional, nu unul de reduceri de personal.

Mihai Weber a reacționat după ce au apărut informații potrivit cărora managerul Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti, ar vrea să reducă cu 40% numărul de șefi din cadrul companiei. Președintele PSD Gorj amintește că nici până acum ministrul Energiei și conducerea CEO nu au prezentat planul de investiții pe care premierul Nicolae Ciucă l-a cerut după tragedia de la Cariera Jilț Sud, în urma căreia 3 mineri au murit, alți 10 fiind răniți. Mihai Weber așteaptă cu mare interes vizita premierului la Gorj. Spune că angajații CE Oltenia așteaptă răspunsuri legate de viitorul companiei. Deputatul afirmă că gorjenii sunt “bulversați” și ar fi “o mare dezamăgire”, dacă vizita lui Nicolae Ciucă ar fi din nou amânată. “M-aș bucura să văd că anunță un plan investițional și e nevoie de eficientizarea activității acolo, dar, în primul rând, gorjenii și angajații complexului au nevoie de răspuns la ceea ce se întâmplă cu privire la viitorul acestei companii. Ce se întâmplă cu această companie? Dacă se vor închide grupuri, câte se vor închide, până la ce data, până în ce an va funcționa. De asta și noi așteptăm cu mare interes și vizita premierului și vizita ministrului Energiei. Este normal să aflăm și noi răspuns la aceste întrebări. Și cred că, în primul rând, ar trebui să răspundă la solicitările făcute în urmă cu 2, 3 luni, pentru că, din câte știu eu, chiar premierul i-a cerut ministrului Energiei, implicit conducerii companiei să vină cu un plan de investiții. Asta, după acel accident tragic. Nici până în prezent, cel puțin eu nu știu de acel plan, nu știu dacă a fost realizat sau nu. (…)Ar fi o mare dezamăgire, dacă vizita premierului ar fi amânată pentru a doua oară, pentru că gorjenii sunt bulversați”, a precizat parlamentarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *