Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe data de 13 martie, că Legea nr.197/2021 este bună și trebuie aplicată. Deși a trecut mai bine de o lună, nici până acum nu a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial. Liderul sindical Nicu Bunoaica a amenințat că va intra în greva foamei în fața Ministerului Muncii pentru a pune presiune pe ministrul Marius Budăi să pună în aplicare actul normativ. Deputatul PSD Mihai Weber amintește că a susținut legea și spune că își dorește să fie aplicată pentru ca minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia să se poată pensiona la 52 de ani. “Despre acest subiect vreau să vorbim doar după ce apare acea decizie a Curții, pentru că n-are rost să discutăm și să interpretăm acest subiect în fel și chip. Nu trebuie să dăm speranțe oamenilor. Este o lege care s-a dat, pe care am susținut-o, așa cum am susținut mai multe legi care au venit în sprijinul angajaților CEO și îmi doresc ca să fie aplicată. De asta am și făcut această lege. E părerea unei persoane. La vremea respectivă, s-a implicat pentru ca anumite legi să funcționeze pentru angajații CEO, nu putem comenta părerea unei persoane. Discutăm despre legi care trebuie să funcționeze, care au fost date tocmai pentru a fi aplicate în România”, a declarat parlamentarul.
0 151