Prețul oricărui produs este sau ar trebui să fie stabilit de piață, adică prețul pe care persoanele dintr-o comunitate, într-un anumit interval de timp, sunt dispuse și pregătite să îl plătească. Pentru comercianții pieței, se pare că nu există sub nici o formă o dimensiune morală a prețului. Prețul, stabilirea acestuia este numai o funcție a cererii și a ofertei. Comercianții care cer mai mult, nu fac altceva decât să împingă prețul la limita superioară. Dacă împing prețul mai mult decât sunt pregătite persoanele cărora se adresează să îl plătească, atunci ei nu mai cumpără așa că toți comercianții sunt forțați să scadă prețurile.
Filosoful Aristotel (cca. 350 î.Hr) susținea că bunurile trebuie să fie măsurate ca valoare având în vedere un singurul lucru-nevoia. Legile romane (sec. VI d.Hr.) îi protejau pe proprietarii de pământuri pentru a nu fi forțați să își vândă pământul sub prețul corect, pentru a nu suferii mari pierderi cu influențe majore asupra prețului grânelor (agricultura fiind principala ramură a economiilor antice) și implicit asupra stabilității sociale potrivit timpurilor și dezvoltării comunităților din perioada ascensiunii imperiului roman.
Ulterior, în sec. XVI se susținea că prețul trebuie să fie stabilit prin ,,estimare comună” pe baza calității și abundenței.
În perioada evului mediu prețurile stabilite de negustori erau impuse și acceptate cutumiar, după necesitățile vremii, dar odată stabilite erau respectate, atât în ceea ce privește prețul stabilit pe unitatea de produs dar și cu privire la cantitate (lipsa la gramaj!), sub sancțiunea pedepselor în locuri publice.
Comunitățile medievale considerau că prețul avea și trebuia să aibă și rădăcini morale. Se considera avariția un păcat de neiertat, dar în același timp învățații timpului au conștientizat că dacă un negustor nu era stimulat de profit, atunci nu mai făcea comerț, iar comunitatea era astfel lipsită de bunuri de care avea nevoie personală sau de grup, pentru a se întreține sau a se dezvolta. Astfel, un negustor putea cere un preț corect care trebuia să includă un profit decent, dar care trebuia să excludă acumularea excesivă de profit, faptă considerată imorală. Acest preț corect este prețul pe care cumpărătorul este de acord să îl plătească, dacă este informat corect și la timp. Dar în același timp vânzătorul nu este obligat să dea cumpărătorului informațiile corecte care să îl facă conștient pe cumpărător, de anumite aspecte care vor duce la influențarea, respectiv, scăderea prețului în viitor.
La sfârșitul sec. IXX, economiștii timpului au propus ca prețurile să fie stabilite automat, în funcție de cerere și ofertă.
În sec. XX, s-a susținut, iar parcursul istoric a demonstrat că socialismul nu a putut funcționa pentru că, nu a considerat o realitate obiectivă faptul că, prețurile stabilite de piață, sunt singura cale prin care se poate stabili nevoia reală a unei societăți evolutive.
Economiștii moderni consideră că piața este singurul mod prin care se stabilește prețul, întrucât nici o marfă nu are o valoare intrinsecă, prestabilită, nici măcar aurul.
Problema prețului și a moralității reprezintă o sintagmă cu multe necunoscute din moment ce publicul dar și economiștii discută despre ,,prețul corect” al salariului minim sau despre stimulentele primite de către manageri din sistemul economic de stat sau monopolist public, uneori neperformant, care ar trebui să dea tonul, semnalul și măsura prețului corect în sistemele socio-economice, dacă ar fi în relații direct proporționale cu indicatorii de performanță, sens în care ar avea și efect motivator nemijlocit și real.
Economiștii pieței libere care resping amestecul în piață și cei care susțin intervenția guvernului fie din motive social-economice sau morale, nu se pun de acord în privința avantajelor și a dezavantajelor de a fi impuse restricții asupra stabilirii prețurilor.
Prețul și valoare exprimă aparent același lucru dar în realitate sunt noțiuni diferite influențate de mai mulți factori conjuncturali, sociali și economici.
Nici o persoană nu ar trebui să vândă altei persoane cu un preț mai mare decât valoarea sa adevărată.
În acest context ce înseamnă un preț corect? Este cunoscut că pentru a funcționa, piața are nevoie de bunuri. Comercianții vor căuta și furniza doar bunuri pentru care există o recompensă- profit. În acest context există și o componentă morală care face ca prețurile să fie ,,corecte”.
Astfel din aceste considerente rezultă 3 aspecte care pot defini prețul corect: 1- profitul nu trebuie să fie excesiv;
2- atunci când se stabilește valoarea bunurilor nu trebuie să existe înșelăciune;
3- cumpărătorul trebuie să accepte prețul stabilit în aceste condiții.
Prof. asociat, dr. ec. Daniel BROTEA
