
Constantin Mitrescu vine cu precizări după ce, în ultima perioadă, au apărut îngrijorări, în rândul minerilor și energeticienilor în privința unei eventuale diminuări a veniturilor. Președintele Sindicatului Energia Rovinari susține că oamenii nu vor pierde din drepturi.
Constantin Mitrescu afirmă că dacă vor apărea cazuri de oameni care se vor trezi că le vor fi tăiate din venituri, se va interveni și vor fi corectate astfel de situații.
“O să vedem, dar după calcule, nu o să fie pierderi. Opinia a fost că, din cauza acestei legi a austerității, era posibil să pierdem anumite sporuri și drepturi. Noi am făcut tot posibilul ca salariații să nu-și piardă din venituri. Dacă vor fi cazuri, vor fi corectate, imediat ce se va constata. Directoratul, împreună cu sindicatele, vom face toate demersurile astfel încât să corectăm eventuale probleme. Opinia mea a fost ca și în negocieri, nu chiar toate, de exemplu sporurile de sâmbătă, duminică, de sărbătorile legale, să nu fie introduse în salariul de bază, dar, totuși, era interpretabil, poate exista riscul să-l pierdem, în eventualitatea unei intrări pe pierdere a companiei. Unii spuneau că nu, alții că da, în interpretarea juridică. Într-adevăr, eu am fost pentru a nu fi introduce sărbătorile legale în salariu, dar, totuși, exista riscul să le pierdem, în eventualitatea intrării companiei pe pierdere”, spune Constantin Mitrescu.
Vor venituri mai mari pentru angajații Termocentralei Rovinari
Liderii sindicali de la Termocentrala Rovinari consideră că energeticienii din această unitate ar trebuie să fie mai bine plătiți decât cei din celelalte subunități ale Complexului Energetic Oltenia, pentru că lucrează la foc continuu.
“Eu am spus în fiecare negociere, am considerat și ăsta este și adevărul, cei de la Termocentrala Rovinari sunt cei care funcționează cel mai mult dintre toate termocentralele, sunt și oamenii care lucrează în acest sistem de tură, lucrează sâmbete, duminici, nopți și, pentru faptul că s-au redus sporurile, ei sunt primii afectați. Vă dați seama că odată ce compania lucrează în foc continuu, sunt eventuale pierderi acolo și faptul că sunt alte subunități care chiar nu lucrează, chiar cariere, termocentrale, într-adevăr, nu poți compara. Termocentrala Rovinari, prin faptul că funcționează, aduce toate veniturile în companie și din aceste venituri se iau salarii și pentru cei care nu funcționează, și acei oameni care muncesc să primească mai mult, ca în orice domeniu de activitate”, a adăugat sindicalistul.




