Ultima oră

Protest al persoanelor cu dizabilități

Pensionarii cu dizabilităţi participă luni, în Piaţa Victoriei, între orele 10,00 – 14,00, la un protest organizat de Federaţia Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România.

Ei sunt nemulţumiţi de „diminuarea pensiilor” cu procente „cuprinse între 40 şi 80%”.

„S-au anunţat persoane din toată ţara (n.r.- că participă). Fac menţiunea că cei care protestează sunt persoane cu handicap, persoane cu afecţiuni grave, cu boli cronice, persoane imobilizate care expun unui risc din punct de vedere al sănătăţii. Prin urmare, nu ne putem aştepta la o prezenţă masivă. Dar şi o singură persoană dacă este obligată să iasă în stradă şi să protesteze arată o mare problemă – persoanele cu dizabilităţi care au lucrat în condiţii de handicap şi care au îndeplinit stadiul de cotizare contributiv prevăzut de lege se confruntă acum cu anularea recunoaşterii acestui drept din Legea 360, iar pensiile recalculate ale acestor persoane sunt diminuate cu procente între 40 şi 80%”, a declarat pentru AGERPRES Daniela Tontsch, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *