Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia, după prelungirea CCM: Este plasa de siguranță

Negocierile dintre sindicate și administrație s-au încheiat, vineri, la Complexul Energetic Oltenia.

Liderii sindicatelor reprezentative și conducerea Complexului Energetic Oltenia au decis să încheie un act adițional pentru prelungirea actualului contract colectiv de muncă până la data de 31 decembrie 2026. Sindicaliștii și administrația se vor pune, din nou, la masa negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă, după ce va fi publicat în Monitorul Oficial bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pe 2026, potrivit lui Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia. Odată cu semnarea actului adițional la contractul colectiv de muncă, au fost securizate și cele 24 de salarii compensatorii prevăzute în caz de concedieri colective.

„Exista o temere că administrația a dorit diminuarea salariilor compensatorii. Am văzut acest lucru, l-am simțit cu toții. Toți minerii și energeticienii Complexului Energetic Oltenia au transmis liderilor de sindicat că, indiferent de ce se va întâmpla, această prevedere din contractul colectiv de muncă trebuie să rămână. Într-adevăr, a rămas. Am văzut tot alți foști lideri de sindicat care încercau să ducă în derizoriu munca tuturor liderilor de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, indiferent de sindicatul din care face parte, indiferent de funcția pe care o are un lider de grupă de sindicat. Fie el lider de grupă sindicală, vicepreședinte, vicelider, președinte de sindicat, toți avem același deziderat, acela de a ne reprezenta membrii de sindicat. Și, iată că, astăzi, reticența asta pe care am avut-o cu toții, fie ei simpli muncitori, poate și lideri, unii lideri de sindicat, putem spune că am reușit și am semnat un act adițional în care toate drepturile pe care le-am avut și pe care le avem în contractul colectiv de muncă au rămas. Și încă o dată spun, așa este, protecția socială a minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia e, acolo, este plasa de siguranță a minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia pentru un viitor. Sper eu să fie îndepărtat, dar iată că te pui în pat, astăzi, și, mâine dimineață, îți apare o știre. Nu ne întreabă nimeni, nu întreabă nimeni niciun miner, nu întreabă nimeni niciun energetician și sunt luate decizii peste capul tuturor. Dar repet, aceste 24 de salarii au rămas, acolo, sunt protecția socială pe care minerii și energeticienii Complexului Energetic Oltenia o au și o vor avea”, a declarat liderul SMEO.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *