Românii nu îi mai cred pe politicieni. Nici pe actualii, nici dacă vine o schimbare. Este ca în povestea în care un bărbat tot striga că vine lupul, făcând glume pe seama celor care tot veneau să îi sară în ajutor. Lumea a început să se cam sature de „promisiunile” privind prezența lupului și, în cele din urmă, au început să vină tot mai puțini. Într-o zi chiar a venit lupul, iar pe bărbatul respectiv nu l-a mai crezut nimeni. Iar lupul și-a făcut de cap. Așa este și cu politicienii din ultimii ani, care au tot promis că o să trăim bine, iar acest lucru nu s-a mai întâmplat sau s-a întâmplat în parte.
Prin urmare, nu mai crede nimeni ce promit cei de acum sau cei care vor veni, dar oamenii încă se prezintă la vot și încearcă să păstreze aparența de democrație. Căci votul este unul dintre drepturile obținute acum 36 de ani, la fel ca libertatea de exprimare sau de mișcare. Sunt drepturi esențiale și oamenii nu vor să le piardă. Încă așteaptă să trăiască bine sau măcar într-o țară cât de cât normală, în care proporția lucrurilor pozitive este mai mare decât cea a lucrurilor negative. Poate că românii nu mai așteaptă ceva spectaculos de la politicieni, pentru că au văzut că nu sunt capabili să le mai îndeplinească, nici măcar în parte, dorința. Adică un trai mai bun.
Ce înseamnă un trai mai bun? În primul rând, să îți placă locul în care trăiești și, desigur, oamenii. Dacă locul nu oferă atmosfera propice dezvoltării sau unei vieți liniștite, nici oamenii din comunitate nu vor fi unii prea fericiți. Iar când mai multe nefericiri sunt așezate la un loc, este clar că întreaga atmosferă nu mai atrage pe nimeni. Sunt zone și zone în țară. Mai sunt și oaze, pentru că altfel turiștii nu ar mai veni să viziteze o țară nefericită. Sigur că unii vin să vadă munții și văile, dar elementul esențial este reprezentat tot de resursa umană. Fiecare înțelege altceva prin fericire, dar, în multe situații, se confundă cu o viață normală, cu o comunitate curată în care îți place să trăiești.
Parcă ne-am ales tot timpul politicienii nepotriviți să ne conducă. În destul de puține cazuri au performat și parcă performanța a venit aleatoriu sau, mai degrabă, din mediul privat. Sunt și oameni care sfințesc locul, dar ei au și bun-simț. Ori, în politică, bunul-simț nu prea are ce căuta. În politică este nevoie de obraz gros, de ipocrizie, de principii maleabile. Un om cu bun-simț știe că nu poate să promită ceea ce nu poate să facă. Adică nu poate să își mintă semenii pentru a ajunge la putere. E greu ca un om cu bun-simț să fie votat, pentru că nu știe să se prefacă.
Cetățenii știu că în politică astfel de oameni sunt păsări rare. Din acest motiv, nici nu își prea pun mari speranțe în politicieni când aceștia pun mâna pe putere. Marea așteptare a oamenilor nu mai este speranța, ci ca daunele să fie unele cât mai limitate. E greu să găsești politicianul care le are pe toate, dar problema majoră, în contextul actual, este că ne conduc politicieni care nu se prea pricep la nimic. Și tocmai aceștia excelează în discursuri din care rezultă că se pricep cam la toate și ar putea să conducă orice. Chiar și un mare dezastru.
