
Cătălin Măruță și-a suspendat pentru două săptămâni emisiunea difuzată la PRO TV, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19. Ei bine, după o pauză forțată din cauza infectării cu coronavirus, soțul Andrei a revenit în fața telespectatorilor. La prima ediție a emisiunii pe care o prezintă, prezentatorul TV a avut-o invitată pe Laura Cosoi. La un moment dat, când Laura Cosoi a povestit despre modul în care unii oameni privesc boala COVID-19, Cătălin Măruță a intervenit, scrie wowbiz.ro. Potrivit spuselor sale, acesta primea diferite mesaje de la oameni care credeau că totul este o minciună.
„Nu mi-a venit să cred, dar am primit unele mesaje. Cineva mi-a spus: bine, mă, Măruță, și tu? Chiar așa? Și m-au acuzat că nu ar fi adevărat. Mulți nu cred că există Covid. Dar uite, și eu, și tu am trecut prin asta”, a spus Cătălin Măruță.
Reamintim că atât Cătălin Măruță, cât și familia sa au fost diagnosticați pozitiv cu coronavirus.






