Reprezentanții companiei energetice de la Târgu-Jiu vor începe negocierile pentru uzufruct, cu cei 168 de beneficiari din Roșia de Amaradia, încep la sfârșitul lunii martie. CE Oltenia plătește în fiecare an sume mari de bani pentru cele peste 200 de hectare de teren afectate de unitatea mineră. Unii cetățeni ale căror terenuri se surpă lângă fosta carieră ajung în instanță pentru a solicita uzufructul. Primarului Liviu Cotojman i se pare deocheată această chestiune. Edilul spune că CEO ar putea economisi bani, dacă ar nivela terenurile și le-ar reda proprietarilor. „ Așteptăm ca, la sfârșitul lunii martie-începutul lunii aprilie, să demareze negocierile pentru uzufruct pe anul 2020. Eu am purtat deja discuții cu reprezentanții Complexului Oltenia. Am încercat, ca-n fiecare an, să-i ajut cu producțiile estimate de la Direcția Agricolă. Sperăm ca, în acest an, să fie respectat calendarul negocierilor, iar cetățenii care au dat în chirie terenuri companiei să-și încaseze imediat după negocieri banii. Sper ca CE Oltenia să aibă bani pentru plata uzufructului. Sunt convins că au și prins în buget o astfel de cheltuială. Părerea mea este că ar trebui să schimbe strategia. Cum să dea atâția bani anual pe uzufruct, când terenurile arată ca după bombardament? Ar putea nivela terenurile, să le redea cetățenilor și așa ar scăpa de această cheltuială. Mi se pare deocheată această chestiune. De la an la an, terenurile se surpă lângă fosta carieră minieră, iar cetățenii ajung în instanță pentru a solicita uzufruc”, spune primarul comunei Roșia de Amaradia.
0 770