Eveniment

Clasă de a IX-a de la Colegiul Tehnic Motru, lăsată intenționat fără elevi

La Colegiul atehnic Motru se desfășoară până vineri procedura de repartizare a elevilor neînscrisi la liceu dar și a celor care nu au participat la examenul de evaluare națională. O singură clasă a unității de învățământ are un număr redus de înscriși, la acest moment, este vorba despre specializarea Electronist Automatizări. Specializarea este una foarte buna dar, în mod tendențios, conducerea școlii a făcut tot posibilul că elevii să ocolească aceasta clasă de a IX-a care ar avea continuitate. Jocul este că această clasă sa nu se completeze, deși toți profesorii școlii doresc contrariul, iar părinții elevilor sunt interesați dar sfătuiți să își îndrepte copii spre alte clase. Acest lucru este susținut atât de către părinții elevilor cât și de profesorii care, în marea lor majoritate, vor continuitate la aceasta clasă, și nu își explică de ce conducerea școlii vrea o clasă în minus. Mai exact, se urmărește nerealizarea planului de școlarizare al liceului, fapt care ar atrage după sine o reducere de catedre, într-un cuvânt o restrângere de activitate. Conducerea IȘJ Gorj este pentru formarea acestei clase, lucru care nu este luat în considerare de grupul care conduce școală după propriile interese. De pierdut nu au doar profesorii ci și elevii dar și părinții care pot să își copii la acest liceu, aproape de casa și o specializare de viitor.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *