Sport

Pleacă CONDESCU de la Pandurii? ANUNȚUL fostului președinte

Marin Condescu este dispus să plece de la Clubul Pandurii, dacă membrii asociați vor renunța la retragere și vor susține în continuare gruparea de fotbal fanion a Gorjului.

Pandurii Lignitul a făcut apel la decizia Judecătoriei Târgu-Jiu de dezafiliere a Consiliului Local Târgu-Jiu, Consiliului Județean Gorj și Complexului Energetic Oltenia de la clubul de fotbal. „Mi s-a părut o lipsă de responsanbilitate să nu mergem până la capăt. S-ar putea să nu reușim. Cel puțin, să nu ne căim, pe viitor, că nu am făcut tot ce a depins de noi ca această activitate să existe”, spune principalul creditor Marin Condescu. Fostul președinte al clubului de fotbal reafirmă că membrii asociați ar fi trebuit să-și achite toate contribuțiile la zi către gruparea de fotbal aflată în insolvență, dacă au vrut să se retragă. Marin Condescu este dispus să plece de la Clubul Pandurii, dacă membrii asociați vor renunța la retragere și vor susține în continuare gruparea de fotbal fanion a Gorjului. “Dacă acționarii vor să continue activitatea și consideră că misiunea mea și a lui Golea s-a terminat la club, ne dăm deoparte, numai să ia echipa și să meargă cu ea spre ceea ce-și doresc toți susținătorii: promovarea în prima ligă”, a conchis Marin Condescu. Pandurii Lignitul așteaptă și decizia în procesul privind falimentul clubului. Următorul termen la instanța de judecată este pe data de 20 aprilie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *