Aspirantul la fotoliul de edil crede că-i va fi ușor să-și facă propagandă electorală. Mădălin Paliță spune că le va vorbi cetățenilor de faptul că Emilian Rusu ar avea multe nerealizări în cei aproape 16 ani de când se află la conducerea primăriei. Candidatul Pro România afirmă că singura investiție cu care se poate lăuda primarul este introducerea rețelei de apă în toate satele. Mădălin Paliță spune că-și va face o campanie bazată pe proiecte, nu pe atacuri la persoană sau denigrări. Candidatul Pro România susţine însă că, la Dănești, precampania a început “urât”, în sensul că adversarii politici ar fi rupt anumite bannere pe care susținătorii săi le-au pus prin comună. “O să le spun locuitorilor comunei să pună în balanţă realizările din cei aproape 16 ani de când conduce primăria. Am văzut că a spus la un post local de televiziune că o mare realizare a sa este introducerea reţelei de alimentare cu apă în toate satele. Într-adevăr, este apă, însă nu este potabilă. Sistemul a fost preluat de Aparegio doar pentru exploatare. Eu zic că o să reuşesc să-i conving pe oamenii din comună. O să-mi fie foarte uşor să fac campanie. O să le spun că o să le introduc reţele de canalizare şi gaze în comună, având în vedere că aceste utilităţi nu au fost introduse până acum în cei 16 ani de mandat ale actualului primar. În plus, oamenii mai au şi alte probleme care trebuiesc rezolvate. Anumite drumuri de tarla arată foarte rău, şcolile arată îngrozitor, au fost lăsate să se dărâme. Eu voi face o campanie bazată pe proiecte, nu pe atacuri la persoană sau denigrări. Precampania a început urât. Adversarii politici au rupt anumite bannere pe care susținătorii mei le-au pus prin comună”, a declarat Mădălin Paliţă.
tot politica
0 1.802